„Nu mai am nicio intenție…”

În cadrul evenimentului „PNRR: un salt istoric pentru sănătate în România”,  ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a susținut că, în prezent, există în țara noastră 3.500 de proiecte majore de investiții în desfășurare.  Într-un interval de unu, doi sau trei ani, a spus ministrul, acestea vor aduce transformări semnificative în sistemul de sănătate din România.

La finalul discursului, Rafila, care a fost apreciat în trecut în sondaje, a anunțat că nu va mai candida la nicio funcție publică.
„Nu mai am nicio intenție de a candida la vreo funcție”, a spus Alexandru Rafila.

Contextul în care se face această afirmație este legat de faptul că actualul ministru al Sănătății este și parlamentar, iar în anul următor vor avea loc patru runde de alegeri în România, scrie Romaniatv.
„Este un eveniment pe care îl organizăm acum, la sfârşitul anului 2023, actuala echipă a Ministerului Sănătăţii care a împlinit de curând 2 ani de lucru intens. Cred că trebuie să marcheze acest moment pentru că, în momentul de faţă, avem în România pe sănătate 3.500 de proiecte în derulare, proiecte de investiţii majore care vor schimba, în scurt timp, spun eu, însemnând unul, doi sau trei anim faţa sistemului de sănătate din România.
Nu avem doar cabinete de medici de familie, avem şi centre comunitare integrate, avem ambulatorii de specialitate, avem secţii de neonatologie şi poate ceea ce este cel mai spectaculos şi semnificativ pentru public este că sunt multe spitale care au început să se construiască în România”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri la evenimentul „PNRR: un salt istoric pentru sănătate în România”, organizat de Ministerul Sănătăţii cu sprijinul Biroului OMS România.
„În plus, reforma sistemului de sănătate este un proces, nu este o decizie, la care lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a conchis  ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *