Despre presa României din anii `90, când se putea ca din nimic să creezi o instituție și când presa ”se mânca”, jurnalistul Cornel Nistorescu, într-un dialog cu Eugenia Vodă, avea să facă, fără să vrea, ceva ce azi numim și după care ne dăm în vânt, profeție.
”Peste 20 de ani e de neimaginat să te duci la o tipografie să spui că vrei să faci pe datorie un ziar și să îl și difuzezi…”
Iar despre revelația stilului nemțesc, în care a și fost condus EVZ, spunea că ea stă în filosofia pe care o are. E vorba de profit, unul obținut printr-o rigoare ”imposibilă doar cu experiența noastră din anii socialismului”.
”Totul e diferit. Ce făcem noi era un amatorism care a început cu căratul rulmenților în Turcia și care a născut niște forme comice, dar care, pe fond, nu sunt instituții puternice de business, care să dureze decenii.
Toate vor muri pe drum, după părerea mea, și se va naște o altă clasă de oameni de afaceri tineri, profesioniști, care, de regulă, vor fi doar manageri, pentru că proprietatea va aparține marilor businessuri, iar noi, adesea, vom fi în situația să ne reducem la businessuri mai mici.
Trebuie să ne dezvoltăm și să creăm un profit”, spunea Cornel Nistorescu în urmă cu 20 de ani, cam câți au trecut de la realizarea interviului.
Cea mai mare victorie ca gazetar?
Mai mult soldat decât actor, după cum spune, nu e c-ar fi obținut vreo victorie, perspectiva fiind mai degrabă una inversată.
O mare șansă este însă pentru jurnalist posibilitatea de a spune ”îmi pare rău” când îi scapă vreo greșeală.
”Și când nu o să mai fiu în stare, nu o să mai fac gazetărie…”
Și au tot trecut anii de atunci și gazetărie a tot făcut…
”De foarte multe ori mi-am cerut scuze”.
Au fost anii petrecuți la Viața studențească, și la Scânteia tineretului, și Flacăra, pentru ca abia apoi să vorbim de Express, EVZ, Radio Total, Cotidianul…
Ce spune despre cei 50 de presă și 75 de viață?
”Nici nu mi-am dat seama”!
Dar știți cum?
”Omule, alege-ți munca în care să nu simți că îmbătrînești!
…
”Satul meu se numește Turmaș și nu, nu trece trenul, nu există gară, nici primărie, nici magazin, nimic. O bisericuță, da! Un cătun… e un sat, stil cetate, cu porți înalte, casa-n casă, ca o cetate, cu flori… toată viața mea decurge de acolo, e reperul meu fundamental. Toată viața e un decont al copilăriei. E un adevăr fundamental, lucrurile care vin mai târziu nu fac decât să îl influențeze, într-un fel sau altul, dar totul se trage de acolo.
Părinții mi-au spus tot timpul încearcă…”
Și a încercat!
”De pe funcție nu am dat jos atâția câți merită pentru incompetență, prostie și lipsă de onestitate…
România a născut o clasă politică improvizată, cu presă improvizată, cu oameni de afaceri improvizați, care vor fi măturați de marile grupuri economice…”
Și au fost!
”Viața unui om de la țară e un fel de academie practică. Tot ce învață unii în tot felul de universități nu folosește la nimic într-o situație practică. Nu știai prea multe lucruri care țineau de cultură, dar te învață să supraviețuiești, să te raportezi repede și să iei o decizie. Pentru mine asta a fost fundamental.
”Nu știu să zbor, dar îmi aduc aminte…”
Un ”Reporter la sfârșitul lumii”
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
