Căderea celebrei staţiuni Moneasa

Majoritatea operatorilor turistici din staţiunea Moneasa au renunţat să organizeze sejururi de Anul Nou ori şi-au suspendat complet activitatea în sezonul rece din cauza dificultăţilor financiare, doar un hotel şi o pensiune oferind aproximativ 200 de locuri de Revelion, care au fost deja rezervate.

Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că 2023 a fost „cel mai dificil an pentru operatorii din turism din ultimele trei decenii”. Edilul a spus că, în această perioadă a anului, doar 500 de locuri de cazare sunt disponibile în staţiune, faţă de 1.500 în anii trecuţi.
„Majoritatea pensiunilor şi vilelor s-au închis pe timpul iernii, iar sejur cu petrecere de Anul Nou se organizează doar la un hotel şi o pensiune mai mare din staţiune. Sunt disponibile circa 200 de locuri, rezervate deja. Anul trecut, de Revelion aveam un grad de rezervare de 70% din cele 1.500 de locuri disponibile”, a spus edilul.

Primarul consideră că „dificultăţile financiare şi numărul mic de turişti” i-au determinat pe administratorii de pensiuni să suspende activitatea iarna.
„Avem nevoie de un set de măsuri pentru a sprijini mediul economic şi s-a aprobat deja în Consiliul Local ca, de anul viitor, taxa pe clădiri să scadă de la 1,3% din valoare, la 1,1% din valoare, în cazul persoanelor juridice”, a mai declarat primarul.
Ioan Herbei a adăugat că din taxa de staţiune instituită în 2021, care este de 50 de bani pentru fiecare turist, s-au adunat doar 15.000 de lei în acest an, adică au fost înregistraţi circa 30.000 de plătitori. În 2021, din această taxă s-au adunat aproximativ 23.000 de lei, ceea ce înseamnă că s-au înregistrat circa 46.000 de plătitori.
„Este o sumă foarte mică adunată, de altfel doar 60% dintre turişti plătesc această taxă. Estimăm că în tot anul am avut undeva la 50.000 – 60.000 de turişti în staţiune, cu mult sub ceea ce ar trebui. Dacă se păstrau cele 1.500 de locuri de cazare şi un grad mediu de ocupare de doar 50%, într-un an puteam avea de cinci ori mai mulţi turişti decât am înregistrat în 2023”, a explicat primarul.
Moneasa este apreciată pentru ape termale bicarbonatate, calcice, magnezice şi sodice, considerate benefice în tratamentul afecţiunilor sistemului nervos central şi periferic, sistemului locomotor, pentru tratarea reumatismului şi a unor afecţiuni ginecologice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *