Revenirea lui Nadal s-a întrerupt în sferturi

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, revenit în competiţie după aproape un an, a fost eliminat vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Brisbane (Australia), după ce s-a înclinat în trei seturi, 5-7, 7-6 (8/6), 6-3, în faţa australianului Jordan Thompson (55 ATP).

Thompson s-a impus după o partidă de trei ore şi jumătate, el reuşind 8 aşi faţă de 7 ai spaniolului, şi făcând 3 duble greşeli (2 pentru Nadal).
Fost nr. 1 mondial, în prezent pe locul 672 ATP, Nadal trecuse în primul meci de austriacul Dominic Thiem (7-5, 6-1), iar în al doilea de australianul Jason Kubler (6-1, 6-2).

În vârstă de 37 de ani, Rafael Nadal are în palmares 22 de titluri de Mare Şlem. El s-a accidentat la şold în timpul meciului pierdut anul trecut în turul secund la Australian Open, în faţa americanului Mackenzie McDonald, iar în luna iunie a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Thompson va juca în runda următoare cu bulgarul Grigor Dimitrov (14 ATP, favorit nr. 2).
Rezultate de vineri:
Holger Rune (Danemarca/N.1) – James Duckworth (Australia) 6-2, 7-6 (8/6)Roman Safiulin (Rusia) – Matteo Arnaldi (Italia) 7-6 (7/4), 6-2Jordan Thompson (Australia) – Rafael Nadal (Spania) 5-7, 7-6 (8/6), 6-3Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.2) – Rinky Hijikata (Australia) 6-1, 6-4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *