Valoarea zero a politicii Dianei Șoșoacă

Într-un articol precedent, pornind de la huiduielile pe care le-au încasat de la fermierii care protestau la Afumați cele două pseudo-vedete politice românești, George Simion și Diana Șoșoacă, afirmam că respectivii încep să primească ce merită. Nu greșeam.

Credeam că după întâmplare cei doi au luat aminte și că se vor abține de la alte încercări de a câștiga capital politic pe seama supărării oamenilor. De data asta, am greșit. Toți politicienii fac asta, de ce s-ar abține Simion și Șoșoacă? Însă ăștia sunt atât de avizi de capital politic și de imagine cum nu îmi imaginam. În plus, uitam că de când și-au făcut apariția pe firmamentul politicii românești, cei doi au avut șiruri întregi de apariții în care au fost de un ridicol absolut și de o lipsă de substanță rar egalabile.
Acționând după rețeta ”Spală-te că te mai iau eu o dată”, din bancul cu fecioara violată, lui George Simion nu i-au ajuns înjurăturile de la Afumați și s-a repezit la Constanța ca să o încaseze și acolo, fiind trimis de fermieri înapoi de unde a venit, în cel mai jenant dar meritat mod cu putință. De atunci, e drept, nu a mai încercat nimic legat de acest protest, fiind probabil satisfăcut de cele două reprize de ”sex politic”.

Dar nici Șoșoacă nu s-a săturat, că doar n-o fi mai prejos! Doar că ea a acționat ca de obicei, mai perfid, trimițând la înaintare un membru de partid pentru a obține o autorizație de protest în numele fermierilor care se încăpățânează să continue să ceară rezolvarea doleanțelor . De ce a făcut-o? Evident, pentru un ce profit politic. Dar cum a justificat ea sprijinul pe care a încercat să îl dea protestatarilor?
Aflăm pe ocolite, dintr-o declarație dată pentru BZI: ”Sunt senator de Iași, trimis de alegătorii din Iași în Parlamentul României și mi se pare normal să rezolv probelemle oamenilor. De aceea am depus notificări la primării, pentru ca protestele din țară să-și păstreze caracterul spontan”. Iar asta, în contextul în care partidul ei, SOS, transmitea un fel de comunicat în care nega orice fel de implicare în acțiunea fermierilor! Câtă ipocrizie!
Venind vorba de partid, am căutat să văd ce își propune această grupare politică. Am intrat pe site-ul sosro.ro ca să-i citesc Programul. Nimic. În bandă, sus, este într-adevăr un buton numit Program, dar oriunde ai da click, site-ul te trimite iar și iar la prima pagină care, de fapt, nu îți oferă decât niște titluri de declarații ale Dianei Șoșoacă și atât, nici alea neputând fi deschise.
Iar atunci, am căutat să aflu ce vrea de fapt partidul ăsta cu România, ce îi propune el, cum vrea el să rezolve problemele economice și sociale, cum vrea, practic, să scoată țara din marasm, că doar așa se laudă. Nu am găsit nimic. În afară de temele ieșirii României din Uniunea Europeană, de creare a unei Uniuni Balcanice, de stopare a oricărui sprijin pentru Ucraina și de cel al apropierii de Rusia lui Putin, nu am văzut nimic, nu am citit nimic. Zero!
De fapt, nici nu cred că madam senator își propune însănătoșirea economiei românești. Dacă am trăi într-o Românie eficientă și fericită, Diana Șoșoacă n-ar avea loc în spațiul public decât ca să danseze pe muzica britanicilor de la Pink Floyd, cum ne-a arătat în alte rânduri. Nu, pe ea nu o interesează însănătoșirea economiei cum nu o interesează nici rezolvarea crizei sociale pe care o traversează România. Nici fermierii și soarta lor nu o interesează. Vă amintiți momentul în care a fost huiduită la Afumați? Vă amintiți cuvintele ei urlate din toți bojocii, înainte de a-l lua la refec pe șeful de dispozitiv al jandarmilor?
Iată-le: ”Voi sunteți, mă, fermieri!!!??? Voi!? Nenorociților, derbedeilor, marș de-aici!” (secvență Digi24) Dacă așa te adresezi unor oameni despre care pretinzi că vrei să-i ajuți, dar care nu sunt de acord cu tine, halal.
De fapt, femeia asta nu propune nimic în afară de scandal. La fel ca Marat sau Lenin ea nu are nevoie decât de balamuc continuu și de de prăbușiri media precum Adriana Bahmuțeanu, Luis Lazarus ori Codruța Cerva, care să o susțină și care să-i întărească iluzia că dreptatea e de partea ei. Nu e! Programul ei politic nu conține nimic, iar oamenii și-au dat seama de asta. Dovadă, faptul că nimeni nu s-a folosit de aprobarea luată de avocatul Bogdan Petre, membru de partid SOS, pentru a veni în Piața Constituției să protesteze în fața Parlamentului.
Oamenii și-au dat seama că Diana Șoșoacă e ”zero” din punct de vedere politic, programul ei și al partidului pe care îl conduce fiind la fel de gol precum Piața Constituției, în aceste zile, la fel de nud ca o mulțime vidă adusă din matematică în capul acestei femei care se consideră salvatoare a neamului, deși e o caricatură din punct de vedere politic.
Și iată, oamenii reacționează în consecință. Nu doar că o huiduie, așa cum au început să o facă atunci când iese printre oameni, dar și ultimul scor din sondaje îi indică declinul, de vreme ce ultima cercetare sociologică realizată de Sociopol, condus de Mirel Palada, pune în dreptul partidului SOS o intenție de vot de doar 3 %.
De ce ne referim la acest sondaj și nu la altele? Simplu. Pentru că Palada a fost singurul care a indicat corect că AUR va intra în Parlament cu un procent de 10 %, în timp ce nimeni nu dădea importanță acestui partid.
În rest, fiți siguri că drumul Dianei Șoșoacă nu poate fi decât descendent, politica acestei doamne tinzând la infinit spre Zero, lucru sesizat deja de electorat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *