Suntem ”un exemplu”. Ciolacu, mai repede decât în alte state

Marcel Ciolacu, liderul PSD, îi spulberă pe cârcotași. Cu răspuns la toate întrebările, aflăm de la premier că stăm nu doar bine și chiar mai bine decât alte state din Uniune. 

Problemele fermierilor sunt mai vechi, a precizat Marcel Ciolacu, nu au  începute în mandatului său,  iar problemele nu sunt doar la noi, ele se manifestă și în alte state UE.
Din acest punct de vedere „în România s-au rezolvat cel mai repede”.

Despre reforma sistemului bugetar, Ciolacu spune că  „sunt foarte multe locuri vacante”, dar pe care spune că le va  desființa, a susținut premierul, la Realitatea PLUS.
„Majoritatea problemelor evocate de fermieri și transportatori s-au rezolvat”…s-au rezolvat mai repede decât în alte state
„Este un regulament deja aprobat și continuăm să solicităm Comisiei Europene, alături de Franța și alte stat mai dezvoltate economic decât România.
În România s-au rezolvat cel mai repede problemele”.
Întrebat de ce nu a mers în stradă, la Afumați, să discute cu fermierii și transportatorii, el a răspuns:
„Eu i-am primit pe protestatari a doua zi după declanșarea conflictului, când nu se coagulase o masă consistentă și nu exista o coerență în comunicare.
Am vrut să văd unde sunt nemulțumirile, presupun că nu după 6 luni de mandat ale lui Marcel Ciolacu. După fiecare întâlnire, am avut întâlniri cu miniștrii”.
Șeful Guvernului a mai spus că sistemul bugetar e „foarte stufos” și e nevoie de o reorganizare. Aceasta ar urma să se încheie în iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *