Generalul Zalujnîi, înlocuit cu Sîrski

E oficial. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a demis pe Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, dar i-a propus „să rămână în echipă”.

„M-am întâlnit cu generalul Valerii Zalujnîi. I-am mulțumit pentru cei doi ani de apărare a Ucrainei. Am discutat despre reînnoirea de care este nevoie în Forțele Armate ale Ucrainei. Am discutat, de asemenea, cine ar putea face parte din conducerea reînnoită a Forțelor Armate ale Ucrainei. Momentul pentru o astfel de reînnoire este acum. I-am propus generalului Zalujnîi să rămână parte a echipei. Vom câștiga cu siguranță!”, a scris președintele ucrainean pe Twitter alături de o fotografie în care apare cu comandantul şef al forţelor armate ucrainene.
Într-o declaraţie separată, generalul Zalujnîi a transmis că „a avut o discuţie importantă şi serioasă” cu Zelenski şi că a fost luată decizia efectuării unor schimbări de strategie şi tactică în războiul cu Rusia.

„Misiunile anului 2022 sunt diferite de cele ale anului 2024. Prin urmare, toată lumea trebuie să se schimbe şi să se adapteze noilor realităţi. Pentru a învinge împreună”, a adăugat Zalujnîi.
Declaraţia sa a fost publicată concomitent cu cea a lui Zelenski, un semn că ei s-au coordonat pentru a afişa o imagine de unitate, într-un moment în care trupele ruse au revenit în ofensivă, iar armata ucraineană confruntată cu o criză de muniţii face greu faţă atacurilor acestora, în timp ce ajutorul militar american destinat Ucrainei este în continuare blocat de disputele din Congresul SUA.
Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi. Generalul Sîrski, căruia îi este atribuită eliberarea provinciei nord-estice Harkov într-o contraofensivă ucraineană în toamna anului 2022, nu are însă cea mai bună reputaţie în rândul trupelor, unde unii îl consideră un militar de formaţie sovietică, puţin preocupat de pierderile umane.

I met with General Valerii Zaluzhnyi.I thanked him for the two years of defending Ukraine.We discussed the renewal that the Armed Forces of Ukraine require.We also discussed who could be part of the renewed leadership of the Armed Forces of Ukraine.The time for such a renewal… pic.twitter.com/tMnUEZ3BCX
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 8, 2024

„În primele, cele mai grele zile ale Marelui Război, ne-am împotrivit unui inamic josnic și puternic. Am îndurat împreună. Bătălia noastră continuă și se schimbă zilnic. Sarcinile din 2022 sunt diferite de sarcinile din 2024. Prin urmare, toată lumea trebuie să se schimbe și să se adapteze și la noile realități. Să câștigăm și împreună. Tocmai ne-am întâlnit cu Comandantul Suprem. O conversație importantă și serioasă.S-a luat o decizie cu privire la necesitatea schimbării abordărilor și strategiei.
Mulțumesc tuturor celor apropiați. Echipa Marelui Stat Major, Ministerului Apărării, Președintelui Ucrainei.
Sunt mândru de toți cei din Forțele Armate ale Ucrainei care protejează viitorul copiilor noștri. Toți soldații, sergenții și ofițerii. Îmi plec capul în fața tuturor celor care și-au dat viața pentru Ucraina și pentru libertate. Ne vom aminti și ne vom răzbuna pentru toată lumea.
Ucrainenii vor câștiga cu siguranță. Glorie Ucrainei!”, a fost reacția lui Zalujnîi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *