Control judiciar pentru elevul care a folosit un spray lacrimogen în liceu

Elevul de 15 ani care a folosit un spray lacrimogen la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, a informat marţi seara Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe în cazul elevului.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a precizat Biroul de presă al DGPMB.

Marţi, echipajele de intervenţie au evaluat 33 de elevi ai Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce adolescentul de 15 ani a utilizat un spray paralizant atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii. Mai mulţi elevi au acuzat stare de rău.
Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-ar fi produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg.
Poliţiştii de la Secţia 9 au fost sesizaţi de directorul instituţiei de învăţământ, prin apel la 112, în jurul orei 10,00, cu privire la faptul că un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie.
DGPMB: Dosar penal din oficiu pentru elevul de 15 ani care a folosit un spray lacrimogen în liceu
Poliţiştii au întocmit dosar penal, din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe, în cazul elevului de 15 ani care a folosit un spray lacrimogen la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Capitală.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a informat, marţi, Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Echipajele de intervenţie au evaluat 29 de elevi ai Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce adolescentul de 15 ani a utilizat un spray paralizant atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii. Mai mulţi elevi au acuzat stare de rău.
Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg.
Poliţiştii de la Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi de către directorul instituţiei de învăţământ, prin apel 112, în jurul orei 10,00, cu privire la faptul că un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *