Silvestru Șoșoacă, ”părintele SOS” . ”Nu locuiesc la un prieten”

Silvestru Șoșoacă,  prim-vicepreşedinte al partidului SOS România, reiterează, într-o intervenție TV, că ”nu am citit bine”, referitor la statutul său în partid și modalitatea  legală prin care poate fi suspendat, dar și că relația de familie nu e pe muchie de cuțit.

Diana Şoşoacă a emis un comunicat de presă, semnat şi ştampilat, în care a susţinut că l-a suspendat pe soţul, Silvestru Șoșoacă,  i-a cerut să predea toate documentele și l-a trecut pe linie moartă ca să-l protejeze.
Politicianul a infirmat, într-o intervenţie telefonică la România TV 

„Că nu mă voi mai ocupa de organizarea partidului. Nu citiți bine. Nu m-a dat afară, mi s-a spus doar să nu mă mai ocup de organizare, pentru că avem diferente de opinii, ca în orice partid mare.
De exemplu, în calitate de părinte al acestui partid, sunt principalul protector al acestui partid, inclusiv al presedintelui partidului, doamna senator Diana Sosoaca”, a spus Silvestru Şoşoacă.
Despre problemele în căsnicie
„Cine spune că suntem certati? Nu locuiesc la un prieten, avem mai multe case, dar chiar azi am trecut pe acasă.
Nu am fost dimineață la notar să bag niciun fel de divort”, a spus bărbatul.
Surse politice spun că decizia luată de Diana Șoșoacă a venit imediat după vizionarea unui videoclip în care Silvestru Șoșoacă dansa cu jurnalista Gabriela Calițescu.
Şoşoacă a declarat că în jurul soţiei sale şi-au făcut loc mai multe elemente „securistoide”, care încearcă să destabilizeze partidul SOS România, dar pe care nu i-a numit.
Citeste si Șoșoacă Mare contra cu Șoșoacă mic

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *