Candidatul unic dă mai întâi testul intern la partid

Decizia coaliţiei de guvernare privind candidatul unic la Primăria Capitalei urmează să fie prezentată marţi în organizaţiile de Bucureşti ale PSD şi PNL şi apoi să fie făcut anunţul nominal, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu.

„Există o decizie a coaliţiei de a avea candidat unic la Primăria Municipiului Bucureşti şi candidaţi comuni la sectoare, urmând ca această decizie să fie prezentată mâine la organizaţiile de Bucureşti ale celor două partide, urmând ca anunţul nominal să fie făcut, din respect firesc pentru organizaţii, după întâlnirea de dimineaţă”, a precizat Romaşcanu la România Tv.
Chestionat dacă sunt mai mulţi candidaţi pentru Primăria Capitalei sau doar medicul Cătălin Cîrstoiu, Romaşcanu a precizat:

„Am spus că avem un candidat unic al coaliţiei şi aşteptăm întâlnirea cu organizaţiile, nu vreau să confirm un nume înainte de întâlnirea cu organizaţiile”.
Coaliţia PSD-PNL a decis, luni, să meargă cu candidaturi comune la Primăria Capitalei, primăriile de sector, Consiliul General şi Consiliile locale de sector, au precizat surse politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *