Nicolae Manolescu a făcut stop cardiac

UPDATE Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a murit sâmbătă. Scriitorul se  afla internat la Spitalul Elias după ce a suferit o fractură la șold ca urmare a faptului că a căzut la o lansare de carte. 

Manolescu avea și alte afectiuni – diabet și boală cardiacă. 
Informatiile anterioare arătau că a suferit un stop cardiac, iar pronosticurile medicilor erau vineri destul de rezervate.

Nicolae Manolescu, 84 de ani, născut Nicolae Apolzan, a fost critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române. A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară şi eseuri,
A activat și ca politician după Revoluția din 1989. A fost ambasador al României la UNESCO și în legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu.
„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.
La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea lui Nicolae Manolescu.
„Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris Cristea-Enache pe Facebook.
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *