CSM Bucureşti, ţinută în şah de Dunărea Brăila

CSM Bucureşti a terminat la egalitate cu HC Dunărea Brăila, 35-35 (19-15), joi, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Campioana a avut patru goluri avans la pauză (19-15), iar în min. 53 conducea la şase goluri, cu 34-28, dar a ratat victoria. Oaspetele au marcat şase goluri consecutive şi au egalat, 34-34 (min. 58). Vilde Mortensen Ingstad le-a adus din nou în avantaj pe ”tigroaice”, dar Francielle Gomes da Rocha a închis tabela când mai erau 17 secunde. Cristina Neagu a ratat ultimul atac al gazdelor.
Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei bucureştene, cu 9 goluri, Vilde Mortensen Ingstad a înscris 7 goluri, iar Jennifer Maria Gutierrez Bermejo şi Monika Kobylinska au reuşit câte 5 goluri.

Francielle Gomes da Rocha s-a remarcat de la oaspete, cu 9 goluri, Larissa Fais Munhoz Araujo a marcat 6, Mireya Gonzalez 5, Jessica Quintino şi Kristina Liscevic, câte 4. Portarul Kira Trusova a avut 12 intervenţii.
Clasament
1. CSM Bucureşti 55 puncte2. CS Rapid Bucureşti 483. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 48 (un joc mai puţin)4. HC Dunărea Brăila 445. SCM Râmnicu Vâlcea 406. SCM Universitatea Craiova 31

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *