Becali știe deja cum va celebra câștigarea titlului

FCSB s-a distanțat la ani-lumină de cele trei rivale, CFR Cluj, Rapid și Universitatea Craiova. Niciodată de când s-a introdus sistemul play-off, nu s-a mai văzut o asemenea demonstrație de forță din partea ocupantei primului loc: nu mai puțin de 13 puncte avantaj.

Echipa patronată de Gigi Becali ar putea deveni campioană, matematic, în următoarea etapă, dacă își va lua revanșa în fața Rapidului, iar CFR Cluj nu va bate pe Farul și Craiova pe Sepsi. Desigur, sunt câteva condiții care au destule șanse să nu se împlinească, dar, practic, ar fi vorba doar despre o amânare de încă o rundă până când matematica să certifice triumful bucureștenilor.
Iar Gigi Becali pregătește ceva unic, nemaivăzut, dacă echipa sa va deveni campioană după meciul cu Rapid, un spectacol care să fie ținut minte pe viață de suporterii FCSB. El este convins că și dacă s-ar înjumătăți din nou punctele acum nu ar avea nici o emoție pentru câștigarea titlului.

„Cred că vom lua titlul cu Rapid. Trebuie să batem și să avem 15 puncte peste Craiova și CFR Cluj. Ei trebuie să facă egal, să avem 15 puncte cu 5 etape rămase. Eu nu am ambiție cu Rapid, am ambiție să luăm cât mai repede.

Am pregătit o surpriză frumoasă, creștinească, dacă luăm titlul. Vreau să fac la Arena Națională, din drone, cât este de mare terenul, o cruce cu lumini, care să se vadă pe cer. Cât timp se joacă meciul să fie crucea pe cer. Crucea cu care a biruit Împăratul Constantin.
Cred că mă duc pe stadion cu Rapid. Dacă reușim să facem asta, să avem crucea pe cer din drone, merg la meci. Că acum nu mai am teamă ” , a declarat Becali, la Prima Sport 1.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *