S-a terminat. Nici Turcia nu-l susţine pe Iohannis pentru NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura premierului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citând diplomaţi de la NATO, conform Reuters.

Turcia era unul din cele patru state membre ale Alianţei care nu îşi anunţaseră încă sprijinul pentru Rutte ca succesor al lui Jens Stoltenberg.
Membri precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania au anunţat deja că îl susţin pe Rutte, menţionează Reuters.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit vineri cu Mark Rutte, sosit la Istanbul pentru a obţine sprijinul Turciei pentru candidatura sa.
Cu acest prilej, Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei.
‘I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianţei, nicio organizaţie teroristă, în special PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi asociaţii săi, nu trebuie tolerată’, a declarat în faţa jurnaliştilor şeful statului turc, în prezenţa de Rutte.
Erdogan a mai spus că este ‘imperativ ca noul secretar general să depună eforturi intense pentru a elimina sancţiunile, restricţiile şi obstacolele din domeniul industriei de apărare în rândul aliaţilor’.

Pijnlijk Rutte, Erdogan is je zat, en terecht. pic.twitter.com/AfHK0zgNn2
— Kim Rebel (@KimKimetje) April 28, 2024

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *