Scene de groază în apropierea metroului din Londra

Cinci oameni au fost răniţi după un atac cu o sabie comis de un bărbat de 36 de ani care a fost arestat marţi în apropierea unei staţii de metrou din zona Hainault, din nord-estul Londrei, a informat Serviciul de Ambulanţă din capitala britanică, citat de EFE.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Metropolitane (Met), incidentul, care conform primelor indicii nu este de natură teroristă, s-a petrecut la scurt timp după ora locală 07:00 (06:00 GMT) când poliţiştii au primit apeluri conform cărora o maşină s-a izbit de o casă în zona Thurlow Garden.
Primele informaţii au indicat că mai multe persoane au fost înjunghiate cu o armă albă de un individ, care a atacat şi doi poliţişti.

Serviciul de Ambulanţă din Londra a declarat ulterior pe platforma X că personalul său medical a tratat „cinci persoane la faţa locului şi i-a dus pe toţi la spital”, unde primesc tratament, dar că starea lor de sănătate nu este cunoscută.
„Am fost chemaţi la 6:54 (ora locală) în această dimineaţă la un incident în apropiere de staţia de metrou Hainault şi am trimis mai multe resurse la faţa locului”, se spunea în mesaj.
Serviciul de Ambulanţă a indicat că a lucrat alături de serviciile de urgenţă şi că echipele lor au părăsit deja zona.
Din cei cinci oameni care au primit îngrijiri medicale, doi sunt poliţişti.
„Poliţia şi alte servicii de urgenţă se află în Hainault, nord-estul Londrei, la un incident grav în care un bărbat cu o sabie a fost reţinut”, a menţionat Serviciul de Ambulanţă.
„În acest moment, înţelegem că suspectul a atacat alţi cetăţeni şi doi ofiţeri de poliţie”, a adăugat şi poliţia.
O înregistrare video difuzată de presa britanică îl arată pe presupusul autor al atacului, un bărbat cu barbă şi purtând un hanorac ocru cu glugă, în timp ce mergea cu o sabie mare (în stilul unei katane japoneze) în mână.
„Acesta trebuie să fi fost un incident terifiant pentru cei implicaţi. Ştiu că întreaga comunitate se simte şocată şi alarmată”, a declarat subcomisarul Ade Adelekan.
Met a exclus, de asemenea, că există „o ameninţare” pentru populaţie ca urmare a acestui incident şi a dat asigurări totodată că nu caută mai mulţi suspecţi şi că ceea ce s-a întâmplat „nu pare să aibă legătură cu terorismul”.
„Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile ofiţerilor de poliţie din zonă. Un bărbat a fost arestat”, a transmis Met.
Ministrul de interne britanic James Cleverly a dat asigurări prin intermediul reţelei de socializare X că este informat cu regularitate despre incident şi a cerut să nu se facă speculaţii şi nici să nu fie distribuite videoclipuri pe internet, ci mai degrabă toate informaţiile relevante să fie puse la dispoziţia poliţiei.
„Gândurile mele se îndreaptă către cei afectaţi şi le mulţumesc serviciilor de urgenţă”, a postat Cleverly.

⚡️#BREAKING: Four people ‘stabbed’ at London tube station by ‘man wielding machete’
A critical incident has been declared after a stabbing incident near a #London tube station, with one person arrested.
The four victims were allegedly attacked at Hainault tube station in… pic.twitter.com/872hsowVwe
— MonitorX (@MonitorX99800) April 30, 2024

Horrifying scenes in Hainault this morning where a man stabbed 4 people with a Samurai sword.
Our thoughts and prayers are with the families.
Knife crime has risen 54% in London and is at a 5 year high. We can’t go on like this. pic.twitter.com/k1y6JvuYUe
— Tottenham Conservatives (@TottenhamConse1) April 30, 2024

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *