Cum râd hunedorenii de preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a devenit ținta ironiilor din cauza subiectelor pe care îşi concentrează comunicarea publică.

„Din puțul gândirii lui Laurențiu Nistor. Meditații despre broască și broscoi.
Nu știu de unde vine gândirea lui Nistor, dar cred că un politician în secolul nostru ar trebui să discute mai mult despre ce face și nu despre broaște și broscoi, mai ales atunci când vorbește despre grija fostului prefect Călin Marian, grijă care vizează banii publici.

”O întrebare grea de răspuns dacă mă întrebați pe mine acuma unde sunt broaștele”.
„Știu că la mine la Bejan, stau la țară și în apropiere la cca. 100 m de casă este un stufăriș, în care este în permanență cu apă, stufărișul respectiv și acolo sunt sute, să nu zic mii de broaște, care în fiecare seară îmi fac câte o serenadă atât de frumoasă, încât nici nu închid măcar geamul, încât să le aud până când adorm în cântecul lor”
„Deci, iată că broaștele pot fi și la locul lor sau în lacuri, sau la pescării, dar întrucât dvs. ați precizat foarte bine că unde sunt broaștele din fața prefecturii„
„Pot să vă spun la modul cel mai serios că am văzut pe unii colegi de coaliție. Erau foarte interesanți de ce am împrejmuit acolo locul unde au fost broaștele”
„Dacă ar fi să vorbesc la mișto așa, le-am putea spune că am împrejmuit locul ca să nu fugă broaștele, dar am împrejmuit locul și acuma vorbesc chiar serios, fiindcă am început un șantier în octombrie anul trecut, iar în noiembrie când am văzut că deja vine gerul, vine frigul, am dat ordin de sistare al lucrărilor, fiindcă nu accept”. ( Ora Exactă, Antena 1, 04.03.2024.)
„La fel cu broaștele că revin… Revin la broaște. Eu nu puteam face la broaște o lucrare de mântuială, să-i fac pe placul perfectului sau pe placul presei de partid care scrie în fiecare lună că unde-s broaștele. Zice, ce a făcut Nistor cu broaștele…”
„Nu doamnă, chiar o să te chem, stimată doamnă să le mângâi pe creștet și să le bei și puțină apă din guriță când dau așa broaștele apă pe guriță. Serios! Invit să vadă să vadă că nu sunt …. E apă potabilă și copii beau apă de acolo (moderatorul zice acest lucru). ”
„Eu nu vreau să spun, Doamne ferește, să bea apă de acolo … E apă potabilă și schimbând toată rețeaua. E toată mâncată și uzată.”
„Punem rețea de apă nouă, potabilă și-o invit pe stimabila doamnă să și mângâie o broscuță și să și guste apa de acolo să vadă că este chiar bună și atunci nu o să mai scria toate bazaconiile aș putea așa spune, toate prostiile și s-o, să o ….. aăăăăăăă! repete ostentativ, repetă această, unde sunt broaștele?”
„Când tace doamna, nu tace prefectul, când tace prefectul, nu tace doamna. Asta e viața la noi.” ( Ora Exactă, Antena 1,cascadă din 04.03.2024.)
Nu știu cum, dar broaștele îl încurcă pe nenea Nistor tare rău, mai tare decât orice alt lucru, noroc că acum a finalizat lucrarea din fața Consiliului, dar și acolo, frumos, o sumă de aproximativ 400.000 de lei”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook Hunedoara 9.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *