Anul trecut, premierul Suediei a recunoscut că în marile orașe ale țării există zone scăpate total de sub control, no-go zones în care polițiștii nu mai intră, pentru a nu-și risca viața. A cerut ajutorul armatei (proaspăt intrată în NATO acum), care să opereze împreună cu poliția în aceste zone. Rezultatele nu se văd. Un raport al poliției publicat în luna martie 2024 arată că 62.000 de rezidenți în Suedia au legături cu bandele criminale care amenință securitatea în marile orașe. Asta în condițiile în care populația totală a Suediei nu depășește 11 milioane de locuitori.
La începutul acestei săptămâni, la Norrkoping a avut loc o dublă crimă. Luna trecută, un imigrant irakian în vârstă de 18 ani a împuscat mortal un cetățean polonez rezident in Suedia, chiar în fața copilului său de 12 ani. Recent, trei imigranți din Afganistan au ucis o femeie de 25 de ani, o rudă, ducând cadavrul în pădure. A fost o așa-zisă ”crimă de onoare” islamică. ”Se răspândește un sentiment de resemnare”, spune unul dintre polițiștii din Norkkoping, vorbind despre reacția populației la valul de criminalitate.
Pe acest fond, poliția suedeză s-a folosit de o lege adoptată în luna aprilie și a introdus măsura percheziționării automobilelor și persoanelor, în lipsa vreunei suspiciuni. Este pentru prima dată în istoria Suediei când se aplică asemenea măsuri.
”Vorbim despre un sistem criminal care recurge la amenințări pentru a-i face pe martori să nu vorbească, care amenință securitatea angajaților de la protecția socială și care se înfiltrează în instituții și partidele politice. Pe termen lung, rețelele criminale vor amenința societatea noastră liberă și deschisă”, spune ministrul suedez al Justiției, Gunnar Stromer.
Dacă cetățenii nu se resemnează în fața acestor violențe și decid să protesteze, atunci ajung să fie grav răniți și acuzați de extremism de dreapta de către presă și politicieni. La finalul săptămânii trecute, în timpul unui protest organizat la Mannheim, în Germania, au fost răniți cinci oameni, iar un polițist a fost ucis. Suspectul este un afgan de 25 de ani, refugiat în Germania de la vârsta de 15 ani. L-a atacat cu un cuțit pe organizatorul protestului, a atacat și alte persoane și apoi l-a rănit mortal pe unul dintre polițiștii care au încercat să-l imobilizeze. A fost împușcat de un alt polițist, însă viața sa nu a fost pusă în pericol.
La cald, reacția guvernului federal și a politicienilor locali a fost una standard – condamnarea urii, angajamentul de a combate violența, apeluri la calm, reformarea și mai buna finanțare a programelor de integrare.
Apoi a urmat o șarjă a presei germane și europene nu împotriva atacatorului, ci a organizatorului protestului, el însuși o victimă a atacului. Aflăm despre Michael Sturzenberger că este un extremist de dreapta, că a făcut parte din mișcarea anti-migrație Pegida, urmărită de serviciile secrete germane, că fost pus sub acuzare pentru că a postat pe Facebook o fotografie istorică în care marele muftiu al Ierusalimului dă mâna cu un nazist german. Și nu e de mirare că a fost condamnat pentru o asemenea postare, câtă vreme un politcian din Alternativa pentru Germania a fost condamnat pentru postarea unei statistici oficiale privind violurile în grup comise de imigranți. La câteva zile după atacul de la Mannheim, Sturzenberger a devenit din victimă principal acuzat, fiind vizat de mai multe anchete ale presei decât afganul de 25 de ani, stabilit în Germania cu zece ani în urmă.
În același fel, mitingul organizat de AfD la Mannheim, la scurt timp, a ajuns să fie condamnat în presă și în discursurile politicienilor mai mult decât atacul amintit.
De ce politicienii germani (și nu numai) lasă impresia că nu fac nimic pentru a reduce această violență? Nu este vorba doar de lene și nepăsare și nici de o corectitudine politică dusă la limitele absurdului.
”În primul rând, avem tratatele. Guvernele sunt semnatare ale unor tratate internaționale care nu le lasă decât varianta deschiderii granițelor în fața tuturor imigraților. Convenția de la Geneva cu privire la Refugiați și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și instanța CEDO.
În al doilea rând, avem constituția. Normele constituționale ale statelor vestice nu permit interzicerea înființării de școli religioase și a unor rețele de racolare, dacă ele sunt mascate sub forma unor organizații de caritate. Iar aceste organizații promovează radicalizarea religioasă.
În al treilea rând, avem percepțiile. Guvernele occidentale presupun că oricine – cetățean, jurnalist, universitar – critica modul în care guvernul tratează islamismul este un element xenofob periculos care trebuie expus, criticat și amuțit. Asemenea atitudine din partea guvernului putea fi justificată acum 50 de ani, însă acum este limpede că nu este nimic xenofob în frica cetățenilor față de islamism. Elitele se scaldă în ape în care toată lumea crede că rasismul înseamnă opoziție față de deschiderea frontierelor. Acest lucru este valabil în special in Germania, unde elitele sunt foarte atente să nu revină nazismul, însă nu sunt deloc atente la alte amenințări”, scrie jurnalista Ayaan Hirsi Ali, pentru UnHerd.
”Islamismul este o amenințare în Germania, însă politicienii vor să-i spună pe nume, cu atât mai puțin să facă ceva împotriva lui. Este o situație care îi pune în pericol pe cei care nu vor să se resemneze. Psihologul german Ahmad Mansour este unul dintre acești critici care a avut nevoie de protecție personală. După atacul de la Mannheim, el a acuzat faptul că a te opune islamismului te transformă automat în extremist de dreapta. Această atmosferă devine extrem de periculoasă pentru cei care denunță violențe precum cea de la Mannheim și care ajung să fie criticați până la dezumanizare, în timp ce politicienii privesc în pământ”, scrie jurnalista germană Sabine Beppler-Spahl, pentru Spiked.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
