Fotbaliștii vor primi galben dacă vorbesc cu arbitrul

Turneul final al Campionatului European din această vară va aduce o schimbare greu de respectat de către fotbaliști: doar căpitanii de echipă i se vor putea adresa arbitrului. Dacă un jucător „obișnuit” va încerca să comunice cu „fluierașii”, atunci el va primi cartonaș galben.
 

Cele mai multe case pariuri Euro 2024 o văd pe Anglia drept favorită principală la câștigarea competiției găzduite de Germania. Parcursul naționalei antrenate de Gareth Southgate va depinde și de arbitrajele de care va avea parte. Oricât de dezavantajați s-ar simți englezii sau alți participanți la turneu, ei nu vor mai putea pune presiune pe „central”. Doar purtătorul banderolei de căpitan va putea cere explicații, într-un mod cât se poate de civilizat.
„Este imposibil pentru un arbitru să explice o decizie atunci când e asaltat de mai  mulți sportivi care vociferează, de multe ori cu vehemență. Astfel, se produce o întrerupere a comunicării, un joc frumos devenind instant un joc foarte urât, care nu dă bine la public. Imaginea fotbalului are de suferit”, a explicat Roberto Rosetti, directorul general al Comisiei de Arbitraj UEFA.

Noua regulă este împrumutată din rugby
Scenele în care grupuri de jucători furioși „roiesc” în jurul unui arbitru nu fac cinste fotbalului modern. Noua regulă, prin care doar căpitanul se poate angaja în dialog cu oficialul este împrumutată din rugby, unde liderul echipei este principalul canal de comunicare între arbitri și sportivi. Această măsură a ajutat rugby-ul să fie o disciplină bazată pe respect, în ciuda duelurilor fizice dure și a staturii impunătoare a majorității jucătorilor.
Decizia luată de UEFA înaintea Euro 2024 este un pas major pentru transformarea fotbalului. Dacă schimbarea va funcționa, nu ar fi surprinzător să o vedem adoptată și de către alte sporturi. Căpitanul nu va avea doar privilegiul de a-i cere explicații arbitrului, ci și obligația de a-și ține coechipierii sub control, putând fi tras la răspundere în cazul în care aceștia nu vor avea a conduită corespunzătoare.

„Cerem ca toate echipele să se asigure că cel desemnat căpitan este singurul jucător care vorbește cu arbitrul. De asemenea, îi cerem căpitanului să se asigure că ai săi coechipieri nu îi nesocotesc autoritatea și nu îl înconjoară pe arbitru pentru conversații directe. Astfel, decizia va fi transmisă în timp util și respectuos”, a spus Rosetti, care a precizat că jucătorii care nu vor păstra distanța vor primi cartonaș galben.
Se protestează în masă de la copii și juniori
Analistul de fotbal FOX Sports, Alexi Lalas, consideră că trecerea trebuie să fie treptată pentru ca fotbaliștii să își schimbe, la un moment dat, comportamentul.
„Au încercat să reducă confruntarea în masă, acesta este unul dintre episoadele în care jucători îl înconjoară și presează constant pe arbitru. Când încerci să aduci ceva nou, este posibil să ai o perioadă de haos complet la început. Jucătorii sunt obișnuiți să protesteze, așa este de la copii și juniori. Arbitrii trebuie să fie pregătiți să se țină fermi și să-i avertizeze mai întâi pe cei mai vocali din grup”, a opinat Lalas.
Membrii Comisiei de Arbitraj UEFA s-au întâlnit cu fiecare dintre cele 24 de echipe calificate, pentru a explica intenția și implementarea modului în care ar trebui să funcționeze lucrurile. La un seminar desfășurat recent, arbitrii au fost instruiți să ofere căpitanilor în mod clar și calm informații suplimentare despre procesul de gândire din spatele deciziilor lor. Premisa de bază este că explicațiile clare duc la un nivel mai mare de înțelegere și la răspunsuri mai puțin aprinse din punct de vedere emoțional, respectiv la mai puțină antipatie față de oficiali.
Potrivit cercetărilor UEFA, un arbitru ia, în medie, 200 de decizii pe meci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *