”La Summitul NATO din 1990, premierul britanic Margaret Thatcher a părut primul lider național care își dădea seama de schimbările profunde care se petreceau în jurul său și de faptul că nu toate aceste schimbări vor fi bune pe termen lung. Într-un discurs ținut la Bruges, in 1988, Thatcher avertizase că unificarea Germaniei ar recrea problema istorică a unei puteri militare destabilizatoare în inima Europei. Ea a încercat să-i transmită lui Mihail Gorbaciov că Vestul ”trebuie să găsească modalități de a asigura Moscova că securitatea URSS va fi asigurată”. Aceeași abordare a avut și președintele Francois Mitterand, care a spus că Vestul trebuie să țină cont de interesele țărilor din Pactul de la Varșovia”, scrie istoricul Sumantra Maitra, cel care a lansat teza unui ”NATO latent”, o alianță revenită la o politică pur defensivă, care își epurează birocrația supraextinsă, renunță la ideologii și la lupta împotriva naționalismului statelor membre și chiar a intereselor lor naționale; toate acestea fie și cu prețul unei înțelegeri cu Rusia.
”Delegația americană a avut o poziție și mai conciliantă. Secretarul de Stat James Baker l-a asigurat personal pe Gorbaciov, în februarie 1990, că NATO ”nu se va duce niciun centimetru spre est”. Această promisiune a fost repetată într-o formă sau alta de secretarul general NATO Manfred Worner, de cancelarul Helmut Kohl, de Margaret Thantcher Francois Mitterand, președintele George H. W. Bush. Când mareșalul sovietic Dmitri Yazov l-a întrebat pe noul premier britanic John Major despre interesul liderilor est-europeni de a adera la NATO, acesta i-a spus: ”Așa ceva nu se va întâmpla”.
”Toate cele de mai sus sunt documentate, iar unele documente au fost recent declasificate. Însă dezbaterea despre extinderea NATO și reacția rusă continuă”, scrie Sumantra Maitra. pentru The American Conservative.
”O tabără susține că a existat o promisiune tacită a Vestului că NATO nu se va extinde, pentru a nu modifica echilibrul strategic în Europa. Contraargumentul este că nu au existat acorduri formale în acest sens și că, indiferent de înțelegerea la care s-ar fi ajuns, ea ar fi devenit irelevantă odată ce una dintre părți a dispărut, odată cu disoluția URSS.
Evenimentele ce s-au succedat de la intervenția în Kosovo, la furia lui Vladimir Putin la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, la intervențiile militare ruse în Georgia Crimeea, Siria și actuala invazie in Ucraina au fost atribuite unei Rusii revanșiste, furioase că Occidentul a trădat-o recurgând la extinderea NATO. Pe de altă parte, susținătorii extinderii NATO spun că agresiunea rusă ar fi venit oricum, pentru că de ea depinde stabilitatea regimului și pentru ca este determinată de conservatorismul creștin, de imperialism, de neo-sovietism, fascism.
Un studiu atent al reacțiilor Rusiei la diferitele etape de extindere a NATO ne arată că Rusia este un actor rațional, hotărât mai degrabă să fie prieten, dacă nu chiar un aliat al Vestului. Mai demonstrează că extinderea NATO, considerată de George Kennan drept ”cea mai grava greșeală a politicii americane în toată perioada post-Război Rece”, a fost cea mai importantă mișcare in cadrul marii strategii a Vestului, o mișcare ale cărei repercusiuni le simțim acum.”
Din întregul proces de extindere a NATO și din reacțiile Rusiei la fiecare val de extindere se pot trage câteva concluzii, scrie Maitra, pentru The American Conservative.
1. Rusia este p putere mai degrabă reactivă decât revanșistă. De ce, de-a lungul procesului de extindere a NATO, Rusia a intrat în război cu Georgia și Ucraina, dar nu cu Macedonia, Muntenegru, Finlanda sau țările baltice? O parte a răspunsului este de căutat în fluctuațiile înregistrate de puterea Rusiei, în proximitatea geografică, în capabilitățile ofensive și intențiile NATO, în percepția amenințării, în alinierile eșuate de după 11 septembrie 2001.
Istoria relațiilor NATO-Rusia nu a fost bătută în cuie și ar fi putut fi modificată de mai multe ori de o mare înțelegere cu Moscova. Patrulele NATO în Marea Baltică, postura mai agresivă a NATO, exercițiile cu noile state membre, invitarea Ucrainei și Georgiei au fost considerate de Moscova provocări semnificative din partea unei hiperputeri într-o lume unipolară, o intenție de a intra în sferele de influență ale Rusiei. După un scurt interludiu atlantist, elitele ruse s-au convins că liniile roșii ale Rusiei nu vor fi respectate decât dacă vor fi trasate prin apel la forța armată. Literatura militară rusă reflectă această percepție.
Dar, în timp ce elita militară și politică a Rusiei privea NATO cu suspiciune și se opunea extinderii Alianței, trebuie spus că această elită nu era formata din nebuni și că membrii ei doreau chiar să se alinieze cu SUA și NATO, atunci când se iveau ocaziile. Dacă o țară este o putere reactivă, atunci realismul politic spune că poți ajunge la o înțelegere cu acea țară. O Rusie sătulă și relativ neutră în echilibrul european, asemănătoare cu Rusia post-napoleoniană, ar fi bună pentru America, care acum se uită spre rivalul mult mai puternic din Est.
2. Este evident că nu mai avem de-a face cu NATO de pe vremea bunicilor, o alianță militară defensivă, cu valori comune, care să apere creștinătatea euro-atlantică în fața sovietelor. În 2017, secretarul general NATO a spus că ”oamenii LGBT de pretutindeni trebuie să fie respectați, au dreptul la includere și să trăiască fără teamă”. În 2021, cartierul general NATO a găzduit prima conferință despre perspectivele la locul de muncă ale comunității LGBTQ+. Birocrații NATO dezbat asupra modului în care NATO trebuie să acționeze dacă vreun stat membru ar reduce drepturile LGBTQ. Birocrații NATO au mai elaborat și o carte albă despre combaterea violenței de gen în zonele de conflict. Pricepeți ideea?
Statele membre NATO vorbesc despre orice: avorturi, drepturile omului în Libia și schimbările climatice. Indiferent de fezabilitatea și moralitatea unor asemenea politici la nivel internațional, NATO demonstrează că are aceeași problemă pe care o au organizațiile politice radicale: o birocrație revoluționară care ori se extinde tot mai mult, ori dispare. Situația aceasta este nesustenabilă și distructivă pentru influența americană în întreaga lume. NATO trebuie de-sovietizată prin reducerea rapidă a fondurilor și reducerea influenței ideologice, pentru a redeveni o alianță defensiva.
3. Singura cale înainte pentru SUA este stoparea extinderii NATO. Cea mai mare problemă adusă de extindere nu a fost doar îndepărtarea permanentă Rusia-SUA, ci și crearea unei organizații supranaționale care se opune in mod fundamental intereselor naționale americane și chiar și naționalismului din restul statelor NATO. S-a format o bulă în care puterile bogate din Europa le pasează americanilor costurile securității lor și, în plus, le țin americanilor lecții despre valorile internaționalismului liberal. Strategia Europei are sens: cu cât clubul este mai mare, cu atât este mai egalitar, cu atât influența statelor mici crește; cu cât clubul este mai mare, cu atât șansele unor fricțiuni cu Rusia cresc, iar problemele locale devin și problemele Americii.
Proaspăt intrat în NATO, premierul Finlandei a declarat că nu exclude posibilitatea ca în Ucraina să fie trimise trupe occidentale. Kaja Kallas, premierul Estoniei, a spus același lucru. De ce i-am asculta pe acești nebuni și i-am trata ca egalii noștri în NATO? De ce i-am lua in serios pe cei care spun că ar trebui să tratăm Rusia, o putere cu peste 6.000 de focoase nucleare, așa cum au tratat romanii Cartagina? Firește, principalul vinovat pentru această atitudine este Franța. Emmanuel Macron – văzând că Germania este slabă, vazând că Partidul Conservator din Marea Britanie va fi masacrat la alegeri și văzându-se și pe el în fața unor alegeri grele în Franța – și-a schimbat brusc tonul și încearcă să formeze un bloc în interiorul blocului NATO, aliniind Franța și statele baltice. Americanii, britanicii și germanii înțeleg cât de necugetat este Macron și i se opun. Dar Franța este Franța, cu un trecut de mare putere, cu arme nucleare, o țară care încearcă să profite de vidul de putere din Europa. Retorica lui Macron despre Rusia ca amenințare existențială este pur și simplu retorică. Macron nu crede ceea ce spune. El vrea doar puterea în UE, vrea să fie primus inter pares, în special în dauna Germaniei. Însă retorica lui este nechibzuită.
Există o cale simplă pentru a opri aceste prostii. Președintele SUA și Consiliul Național de Securitate au refuzat să trimită trupe în Ucraina, oricare ar fi situația. Trupe vor fi trimise doar dacă NATO va fi atacată. Dacă vreo țară baltică vrea să pornească un război cu Rusia, alături de Franța, sunt liberi să o facă. Însă orice atac rus asupra lor, chiar dacă va fi disproporționat, nu va duce automat la invocarea Articolului 5. NATO este o alianță defensivă. Odată ce ai intrat în club, ești bine intrat. Dar dacă deschizi ușa și încerci să lovești pe cineva de afară, nu te aștepta ca membrii clubului să te apere. Ești pe cont propriu. Cluburile au ziduri. Poți sta liniștit înăuntru, cu condiția să nu sari la bătaie. Președintele Trump avea dreptate. Nu trebuie să-i apărăm pe cei nesăbuiți. Obligația fundamentală a președintelui SUA este să-i protejeze pe americani, iar asta presupune și reducerea riscului unui război nuclear. Protectoratele trebuie să priceapă asta. Dacă vor să atragă America într-un război sau să iște un conflict nuclear, protectoratele trebuie tratate ca inamici ai poporului american.
Extinderea NATO a însemnat renunțarea la detașarea Americii față de Europa. În 1993, politicieni și profesori americani, chiar și o parte a Pentagonului, doreau reducerea costurilor americane în Europa. Credeau că extinderea NATO va duce la o implicare mai mar a Europei în asigurarea propriei securități. După câteva decenii, multe mii de miliarde de dolari cheltuiți și după extinderea NATO, rezultatul a fost exact opusul.
O lecție a istoriei este că nimic nu este permanent în relațiile internaționale. Supraextinderea imperială este la fel de periculoasa pentru o mare putere ca și implozia. Ambele trebuie evitate. În actuala sa formă, NATO este o povară pentru America. Nu trebuie să fie astfel. Dacă SUA pot fi ajutate de o înțelegere între Rusia și un NATO pur defensiv, atunci avem un compromis bun.”
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
