Acum vreo două zile, o reporteriță de la Digi24, Andreea Crăciunescu, făcea o transmisie în direct de la Constanța; știți genul, mai mult țâțe decât minte, dar asta măcar era ceva mai îmbrăcată ca altele.
În fine, jurnalista avea de făcut o relatare despre cum petrece lumea în mini-vacanța de Rusalii. Și, pentru a face relatarea mai interesantă, s-a gândit să se plaseze lângă apă, acolo unde doi inși scormoneau ceva în nisipul plajei. Iar asta începe, dovedindu-și prostia definitivă:
”Ne aflăm pe plaja din Constanța lângă doi turiști din Ucraina, cazați la Mamaia, care au venit aici să scape de arșiță și care se joacă în nisip”. Pentru mine, blocaj total. Adică, la Mamaia nu e plajă? Nu e mare? De ce să fi venit ăia de la Mamaia, la Constanța? Mă rog, treaba lor.
Însă blocajul venea din altă parte: Despre ce ”turiști” vorbea aia? Turiști ucraineni cazați la Mamaia? Eu știam că acolo sunt refugiați. Iar șocul continua, pentru că, dacă ar fi fost vorba despre niște copii nu ar fi fost nicio problemă, dar unde nu se ridică ăia și unde nu apar în cadru doi zdrahoni mai mari ca Dobrogea, de îți venea să te crucești și să te întrebi dacă nu cumva ai băut cu Ivan Turbincă!
Seara, meci, juca din nou Ucraina. Tribunele, pline ochi. Într-o parte, slovaci și de care or mai fi fost. În ailaltă, ucraineni, toți și toate, cu vârste între 25 și 50 de ani, numai buni de trimiși la muncă sau pe front. Și ăștia tot turiști sau refugiați?
Dacă aș fi văzut ”bătrâni, femei, mame cu copii în brațe”, cum scria pe vremuri pe tăblițele alea din tramvaie, în dreptul locurilor duble din față, mai ziceam. Dar așa? Ce turiști sunt ăștia?
Imediat mi-am adus aminte că după ce îmi termin treaba, mă plimb cam o oră prin parc. Uneori, mă întâlnesc pe alei cu grupuri de ucraineni care se plimbă și ei. Dacă aș vedea niște amărâți, i-aș căina. Dar oamenii pe care îi văd în Parcul Carol sunt în general tineri, femei și bărbați care numai amărâți nu par.
Și atunci îmi aduc aminte că România și tot Occidentul ajută Ucraina să lupte împotriva rușilor. Nu ne convine, nu îmi convine, dar n-avem ce face. Decât să îi știm pe ruși în Delta Dunării, mai bine așa.
Dar nu am cum să nu mă gândesc că suntem luați de proști de tot borfetul și șmecherii Ucrainei care s-au aciuat pe-aici și cărora continuăm să le acordăm ajutoare individuale, chit că pentru mulți dintre ei, sumele primite de la statul român sunt, în opinia lor, cam cât pentru guma de mestecat, pentru că ei își fac banii în feluri despre care cred că ar trebui să fie anchetate de poliție.
Și unde mai pui că o bună parte dintre afaceri le fac cu șmecherași români, care și ei ar trebui să răspundă unor întrebări ale poliției, măcar așa, ca să fim cu toții siguri că nu se încalcă legea, te întrebi și mai abitir ce fel de refugiați sau turiști or fi ăia, dar și ce fel de românași or fi ăștia care numără și tot numără de mai bine de doi ani, zeci și zeci de mii de euro pe care le iau, când de la statul român, când din combinațiile cu ucrainienii.
Altfel, deși nu mă privește asta, nu am cum să nu mă întreb oare ce gândește un soldat ucrainean care, pe linia frontului fiind, urmărește meciurile de la Campionatul European de fotbal și care vede în tribune mii, zeci de mii de posibili camarazi care ar fi trebuit să le fie alături, în tranșee, dar care au fugit din țara lor nu de frica rușilor, ci de frica înrolării?
Mi-e scârbă! Dar știți de ce mi-e scârbă mai mult? De faptul că și ai noștri ar face la fel. Să își apere țara? Dă-o dracului de țară, lor să le meargă bine!
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
