Buget de 3 milioane de lei pus la bătaie pentru ONG-uri

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea aproba, în şedinţa de vineri, un proiect privind finanţări nerambursabile de trei milioane de lei pentru protecţia mediului înconjurător şi animalelor.

Potrivit proiectului de act normativ, programul de finanţare nerambursabilă îşi propune să sprijine iniţiative şi acţiuni în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi animalelor ale persoanelor fizice şi juridice fără scop patrimonial din municipiul Bucureşti, responsabilizarea şi creşterea calităţii serviciilor acordate cetăţenilor pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii.
Finanţarea nerambursabilă acordată din fonduri publice se va face în baza unui contract încheiat între Municipiul Bucureşti şi beneficiar, în urma aplicării procedurii de evaluare şi selecţie a proiectelor.

Etapele privind procedura de selecţie sunt: publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile; publicarea anunţului de participare, conform Legii 350/2005, a termenului limită de depunere şi a întregii documentaţii necesare şi pe site-ul instituţiei; depunerea proiectelor; verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară; evaluarea propunerilor de proiecte; comunicarea rezultatelor; soluţionarea contestaţiilor; comunicarea rezultatelor finale; încheierea contractului/contractelor de finanţare nerambursabilă; publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă.
Evaluarea şi selecţia proiectelor se va face de către o comisie de evaluare şi selecţie special constituită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *