Pradă de 3 milioane de euro

O bandă înarmată a oprit şi jefuit un microbuz de transport valori în sudul Italiei, reuşind să fure 3 milioane de euro, conform autorităţilor italiene.

Jaful s-a derulat extrem de rapid pe un drum aglomerat din apropierea oraşului Brindisi, în cursul orelor de vârf pentru trafic, în dimineaţa de joi.
Membrii bandei au deschis focul pentru a-l obliga pe şoferul microbuzului să tragă pe dreapta. De asemenea, ei au dat foc mai multor automobile pentru a împiedica un răspuns rapid al poliţiei. Un nor uriaş de fum negru a rămas în zona jafului timp de ore.

Toţi membrii bandei – conform poliţiei între 8 şi 10 persoane – au reuşit să scape.
În pofida folosirii armelor de foc şi a incendierii a cel puţin 4 autovehicule, nimeni nu a fost rănit. Cei cinci agenţi de securitate care păzeau transportul de bani au scăpat teferi dar în stare de şoc.
În urma intervenţiei pompierilor şi poliţiei circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri de mers timp de mai multe ore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *