Turistă ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici

Un turist a apelat, marţi, numărul unic de urgenţă 112, anunţând că o tânără de 19 ani, împreună cu care se afla pe traseul Jepii Mici, a fost atacată de un urs.

Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, jandarmii care au ajuns la faţa locului nu au găsit victima, ci doar pe apelant, acesta spunând că femeia ar fi fost târâtă de animalul sălbatic, astfel că a pierdut-o din raza sa vizuală.
Victima este căutată în continuare, precizează sursa citată.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova anunţă că a fost emis mesaj RO-ALERT în staţiunea Buşteni pentru a semnala prezenţa unui urs în zonele populate/aglomerate.
Animalul a fost observat în zona Cascada Caraiman, precizează ISU.
UPDATE Turista care a fost atacată, marţi, de un urs în timp ce se afla pe traseul Jepii Mici din Bucegi a fost găsită decedată, intervenţia de recuperare a trupului fiind extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului.
UPDATE Ursul care a ucis-o pe tânără a fost împușcat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Adelin Gurgui.
Potrivit acestuia, în urma evenimentului s-a constituit echipa de intervenţie, iar animalul, care era extrem de agresiv, a fost împuşcat.
UPDATE Trupul tinerei care a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi a fost recuperat de salvatori, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Surse judiciare au declarat că fata ucisă de urs avea 19 ani şi era din Iaşi, însă avea viză de flotant pentru municipiul Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *