Interviu cu Sabin Cornoiu. Viziunea unui arhitect pentru modernizarea orașului natal

Într-o lume în care mulți tineri aleg să plece din orașele lor natale în căutarea unor oportunități mai bune, Sabin Cornoiu, arhitect de meserie, s-a întors acasă, la Târgu Jiu. Deși orașul său natal este adesea evitat din cauza zonelor neîngrijite, Sabin vede un potențial imens în aceste locuri. El își dorește să transforme malul Jiului într-o faleză modernă, un spațiu de recreere și relaxare pentru toți locuitorii.

Am avut plăcerea de a discuta cu Sabin despre viziunea sa și despre cum ar putea această inițiativă să schimbe în bine fața orașului Târgu Jiu.
Reporter: Ce ai studiat, unde ai studiat și de ce te-ai întors acasă?

Sabin Cornoiu: Am absolvit Liceul ”Tudor Vladimirescu”, profilul matematică-informatică, cu gândul de a crea lumi virtuale, așa cum întâlnim în jocurile pe PC. În ultimul an de liceu, mi-am dat seama că ar fi mult mai interesant să aduc această dorință de creație și să o transform în realitate, așa că am ales să mă îndrept spre Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității ”Spiru Haret” din București.
Am locuit în mai multe orașe din țară, ultimul fiind Timișoara. După plecarea din Timișoara, m-am întors acasă pentru o perioadă scurtă, dar mi-am dat seama că aici mă simt cel mai bine, timpul pare să treacă mai încet, iar sentimentul de acasă este de neegalat.
Reporter: Am văzut, în numeroasele postări de pe rețelele de socializare, proiectul tău despre faleza Jiului. Pe mine m-a impresionat. Ce părere au oamenii cu care interacționezi despre inițiativa ta?
Sabin Cornoiu: Primele imagini ale proiectului le-am publicat pe rețelele de socializare anul trecut, pe data de 8 septembrie. Citind comentariile și reacțiile oamenilor, am observat cu bucurie că ideea de promenadă a fost foarte bine primită. Oamenii nu doar că au apreciat inițiativa, dar au început să contribuie activ cu idei și sugestii pentru dezvoltarea falezei. Această implicare m-a motivat să continui proiectul și să îl dezvoltăm împreună, transformându-l astfel într-un proiect participativ. Pot spune cu mândrie că faleza Jiului reflectă dorințele și contribuțiile comunității locale, fiind un exemplu de colaborare și implicare civică.
Reporter: Descrie pe scurt ce presupune proiectul acesta.
Sabin Cornoiu: Proiectul Faleza Jiu presupune reamenajarea unei linii ce traversează orașul Târgu Jiu de la Nord la Sud, perpendicular pe axa Brâncuși. Propunerea transformă digul într-o promenadă modernă și atractivă, oferind locuitorilor și vizitatorilor un spațiu de recreere și relaxare. Proiectul, de voluntariat, vizează crearea unor alei pietonale, piste de biciclete, spații verzi și zone de odihnă, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții urbane și la promovarea unui stil de viață sănătos. Un alt aspect important al proiectului este includerea unei parcări speciale pentru turiști, facilitând accesul acestora la faleză.
Reporter: Este proiectul tău imposibil de implementat la Târgu Jiu?
Sabin Cornoiu: În niciun caz. De fapt, exemplele pozitive din alte orașe din România, cum ar fi Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și Tulcea, demonstrează că astfel de imagini sunt realizabile și pot avea un impact semnificativ asupra comunității. Aceste orașe au reușit să implementeze cu succes proiecte similare de reamenajare a spațiilor, transformându-le în zone vibrante și atractive pentru locuitori și turiști.
Reporter: Ai fost contactat de autoritățile locale până acum?
Sabin Cornoiu: Anul trecut, autoritățile locale au postat pe rețelele de socializare că proiectul Faleza Jiu este unul superb și sunt gata să îl susțină. Totuși, au subliniat că sprijinul lor depinde de posibilitatea ca terenul să fie cedat primăriei. În prezent, terenul este în proprietatea statului și se află în administrarea Hidroelectrica, ceea ce reprezintă o provocare în procesul de implementare a proiectului.
Reporter: De cât timp lucrezi la proiect? Ce anume te-a determinat să nu renunți?
Sabin Cornoiu: Fișierul proiectului Faleza Jiu a fost creat pe data de 14 iulie 2022, deci lucrez la acest proiect de peste un an. Deși am investit multe resurse și energie în acestă idee, nu am știut niciodată să renunț. Motivația mea a venit în mare parte din dialogul cu oamenii și din feedback-ul pozitiv pe care l-am primit. Interacțiunile și sprijinul comunității mi-au oferit energia necesară pentru a continua. Ei sunt cei care m-au inspirat, m-au împins înainte iar sentimentul că acest proiect are un impact real asupra comunității m-a determinat să nu mă opresc.
Reporter: De ce ar fi nevoie pentru implementarea ideii tale?
Sabin Cornoiu: În primul rând, este esențială o discuție deschisă cu toate instituțiile implicate, pentru a ajunge la un numitor comun. Aceasta presupune o analiză detaliată a fiecărui aspect al proiectului, pentru a obține o imagine clară. Următorul pas ar fi accesarea fondurilor europene pentru finanțarea proiectului. Având în vedere că ansamblul monumental Calea Eroilor va intra în patrimoniul UNESCO, acest lucru ar putea facilita obținerea finanțării necesare. Proiectul ar putea fi prezentat ca parte integrantă a unei inițiative mai largi de conservare și valorificare a patrimoniului cultural și natural al orașului.
Reporter: Care sunt beneficiile pe termen lung ale modernizării falezei Jiului pentru locuitorii din Târgu Jiu?
Sabin Cornoiu: În primul rând, proiectul contribuie la îmbunătățirea calității vieții, oferind un spațiu de recreere și relaxare accesibil tuturor. Benzile pentru biciclete vor deveni un loc atrăgător pentru plimbări, activități de recreere și evenimente comunitare, ceea ce poate îmbunătăți sănătatea fizică și mentală a locuitorilor.
În al doilea rând, modernizarea falezei poate stimula dezvoltarea economică locală. Un spațiu public revitalizat atrage turiști și vizitatori, ceea ce poate conduce la creșterea afacerilor locale, cum ar fi restaurantele și magazinele din apropiere. De asemenea, poate crea oportunități de muncă în domenii legate de turism și servicii.
În plus, un mediu urban mai atractiv și bine întreținut poate îmbunătăți percepția și imaginea orașului, contribuind la creșterea valorii proprietăților și la atragerea de noi locuitori și investitori. Acest aspect poate fi crucial pentru dezvoltarea urbană sustenabilă și pentru consolidarea coeziunii comunității.
Reporter: Ce ai de gând să faci mai departe pentru a implementa proiectul? Ai vreun plan?
Sabin Cornoiu: Următorul pas este să contactez toate instituțiile implicate și să creez un dialog constructiv. Este esențial să adun toate părțile relevante la aceeași masă pentru a discuta detaliile și pentru a găsi soluții viabile de implementare.
Reporter: Este Târgu Jiu un oraș în care pot să se dezvolte mai multe generații, de acum încolo? Care este părerea ta?
Sabin Cornoiu: În momentul de față, Târgu Jiu nu are o direcție clară de dezvoltare. Ne aflăm într-o situație în care trăim fiecare zi fără să avem o viziune precisă asupra viitorului orașului nostru. Nu am reușit să conturăm o imagine clară și coerentă pentru viitorul orașului, ceea ce creează o stare de incertitudine. Cu toate acestea, orașele sunt entități dinamice, aflate într-o continuă dezvoltare. Ele au un început, dar nu au un sfârșit. Proiectul Faleza Jiului poate oferi direcția necesară pentru transformarea Târgu Jiului într-un oraș turistic. Amenajarea falezei va crea un punct de atracție suplimentar, complementar ansamblului monumental Calea Eroilor, contribuind la dezvoltarea turismului cultural și de agrement. Acest lucru nu doar că va aduce beneficii economice, dar va spori și vizibilitatea orașului pe harta turistică a României. Este esențial să ne concentrăm pe dezvoltarea durabilă, să creăm oportunități pentru tineri și să investim în infrastructură și servicii publice de calitate. Prin colaborare și viziune pe termen lung, Târgu Jiu poate deveni un loc atractiv și prosper pentru generațiile viitoare și un punct de referință pentru turiști.
Text și foto Alexandra Anton

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *