Temeri pentru pensiile scăzute. “Un viitor Guvern poate să ne execute silit”

Harabaura pensiilor a generat temeri.

Opt din 10 pensionari vor primi pensiile mărite, 700.000 de pensii, în urma recalculării, ar trebui diminuate, dar nicio pensie nu scade, transmit reprezentanții PSD pe toate canalele.
Cei aproximativ 700.000 de pensionari care în urma recalculării s-au trezit cu pensii mai mici pe taloane își vor păstra pensia mai mare, adică cea pe care au avut-o înainte de recalculare, a promis ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

Cât i-au liniștit anunțurile guvernanților pe pensionarii nevoiți să stea la coadă la Casa de pensii?
„Faptul că noi am primit decizii cu o anumită sumă și se menține, încă, în plată o altă sumă mai mare nu are nicio acoperire legală. Oricând, un alt guvern, peste un an, doi, Dumnezeu știe, poate să plătească pensiile conform noilor decizii și chiar să ne execute silit pentru diferență. Aici nu mai este vorba de Bruxelles, este vorba de incompetență maximă!
În plus se deschide o cutie a Pandorei, orice guvern, pe viitor, care are o majoritate în Parlamentul României, poate trece o nouă lege a pensiilor și să modifice după bunul plac deciziile de pensionare”, a scris un pensionar pe Facebook.
 
„Să vezi distracţie cînd instanţele vor fi inundate de procese, aşa cum se arată din ce în ce mai clar la orizont…. Doar că tăntica (ministrul Muncii – nr.) asta mai are doar cîteva luni de ministeriat, Ciolacu se va muta fie la Cotroceni, fie pe centura politicii, dacă povestea asta cu pensiile îl va lovi în freză ca un bumerang, şi aproape un milion de pensionari vor rămîne cu buza umflată şi pensia aruncată pe avocaţi. Adăugăm la această bătaie de joc şi modul în care amărîţii de pensionari au fost puşi pe drumuri pentru adeverinţe pe care au trebuit să le plătească cu sume aberante, precum şi modul în care şeful Casei de pensii îi cheamă acum la ghişee dacă cred că li s-a recalculat greşit, deşi poate unii abia se deplasează sau sînt nedeplasabili, şi tabloul e complet”, a notat un jurnalist pe reteaua de socializare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *