(VIDEO)Alain Delon, înmormântat după o procedură excepțională

După o viaţă în lumina reflectoarelor, familia şi prietenii apropiaţi ai lui Alain Delon i-au adus sâmbătă un ultim omagiu, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc la moşia sa din Douchy, în centrul Franţei, unde s-au adunat aproximativ o sută de admiratori, transmite France Presse.

Cu puţin timp înainte de înmormântare, programată pentru ora 16.00 (14.00 GMT), cei doi fii ai săi, Anthony şi Alain-Fabien, au sosit la porţile proprietăţii pentru a-i întâmpina pe fanii ilustrului cineast francez, a cărui moarte la 18 august, la vârsta de 88 de ani, a atras o avalanşă de omagii din întreaga lume.
Fosta parteneră de scenă a lui Delon, actriţa italiană Claudia Cardinale, în vârstă de 86 de ani, nu a participat la funeralii „din cauza durerii prea mari”.

Conform dorinţei actorului, care făcea pregătiri funerare de mai mulţi ani, ceremonia a fost condusă în cadru restrâns de Jean-Michel Di Falco, în vârstă de 82 de ani, un fost episcop care este considerat de mult timp capelanul celebrităţilor din Franţa.
Înmormântarea a avut loc loc la ora locală 17.00, cu uşile închise, în capela situată în inima proprietăţii Douchy (centru) cumpărată de Alain Delon în 1971. Alain Delon şi-a dorit să fie înhumat la domiciliul său, lângă câinii săi, o procedură excepţională care a necesitat autorizaţia autorităţilor.
 
Fanii au ținut  un minut de reculegere, apoi au cântat Paroles Paroles…
Și el care voia să fie înmormântat la fel ca „oricine altcineva”
 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *