Incredibil, kosovarii îl sprijină pe Răzvan Burleanu la președinția UEFA!

Incredibil, kosovarii îl sprijină pe Răzvan Burleanu la președinția UEFA! Guvernul României nu recunoaște existența unui stat Kosovo, susținând că acesta este o parte componentă a Serbiei. În plan sportiv, în fotbal, toate confruntările directe dintre România și Kosovo a avut și, din păcate, implicații politice, suporterii tricolorilor exprimând fie prin bannere fie prin steaguri ale Serbiei aceeași poziție ca a guvernului.

Au fost incidente de fiecare dată, în două rânduri evenimentul sportiv fiind întrerupt ca urmare a faptului că naționala Kosovo, respectiv campioana la femei au considerat innacpetabile asemenea manifestări care lezează independența statutlui lor.
Sunt deci frecvent focare de tensiune de cele două părți, ce e drept provocate aproape în totalitate de reacțiile fanilor români, de cealaltă parte kosovarii mărginindu-se doar la apelativul țigani la adresa noastră. Este clar, orice confruntare pe tărâm sportiv are mari șanse să curgă invariabil spre momentele de conflict.

În aceste condiții ar fi fost mai mult decât firesc să avem din partea forurilor conducătoare ale fotbalului din Kosovo o atitudine cel puțin rece, dacă nu ostilă, în relațiile cu omologii de la FRF. Dar așa cum dezvăluie Gazeta Sporturilor unul dintre cei mai influenți oameni de fotbal din Kosovo, fost vicepreședinte al Federației până anul trecut, Eroll Salihu, 60 ani, are relații excelente cu oficialii de la București.
Mai mult, Salihu spune că l-a cunoscut la UEFA pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, care i-a lăsat o bună impresie, o impresie ce susține Salihu, este îmbrățișată de mai mulți oficiali ai forului european. Salihu spune că îl vede pe Răzvan Burleanu având șanse reale să devină următorul președinte al UEFA. Din punctul său de vedere numirea lui Burleanu în fruntea forului continental ar fi benefică pentru fotbal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *