Ciucă își lansează cartea la TV, cu mâncare și lăutari

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a anunţat, sâmbătă, că îşi va „prezenta” volumul autobiografic „În slujba Ţării” în emisiunea tv ‘Poezie şi delicateţuri’ a poetului şi scriitorului Mircea Dinescu, care va fi difuzată duminică la postul Prima TV.

Liderul PNL arată, într-o postare pe Facebook, că a ales în mod simbolic ca acest moment să aibă loc în localitatea doljeană Cetate de lângă Dunăre, unde Mircea Dinescu are un conac boieresc şi a mai înregistrat alte ediţii ale emisiunii, deoarece este apropiat de locurile copilăriei sale din localitatea Pleniţa, despre care a relatat în multe pagini ale cărţii.
„Mâine, de la ora 14,00, vă invit să îmi fiţi alături pe Prima TV, alături de Mircea Dinescu, unde voi prezenta cartea ‘În slujba Ţării’. Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă aşteaptă o discuţie caldă şi deschisă – în special despre prima jumătate a cărţii, în ale cărei pagini vorbesc despre experienţa mea de viaţă. Atât personale, cât şi profesionale, acele momente şi trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile şi m-au învăţat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi ţara cu devotament, onoare şi credinţă. Ne vedem mâine, de la 14:00, pe Prima TV. O să mă vedeţi cum sunt eu, omul, în judeţul meu natal, la mine acasă”, este anunţul postat de Nicolae Ciucă.

Acesta a postat şi un clip video de promovare a emisiunii, în care se afirmă că îşi „lansează cartea” în această „ediţie cu totul specială”, într-un „dialog surprinzător şi extrem de savuros” cu Mircea Dinescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *