Vorbind la All-In Summit, profesorul John Mearsheimer a declarat că Donald Trump este excepția de la regula consensului la Washington în ce privește politica externă, însă nu consideră că fostul președinte, în cazul unei victorii la alegerile din noiembrie, va reuși să învingă rezistența statului profund care domină ambele partide din SUA.
Alături de Mearsheimer s-a aflat Jeffrey Sachs, profesor la Columbia University, care a împărtășit opinia lui Mearsheimer privind lipsa diferențelor de politica externă între cele două partide. Sachs a declarat că fața statului profund american este în acest moment Victoria Nuland.
Jeffrey Sachs: În SUA există un singur partid, al statului profund. Este partidul lui Cheney, al lui Harris, Biden, Victoria Nuland, noua mea colegă de la Columbia University. Nuland este fața acestui partid, pentru că a fost în administrațiile din ultimii 30 de ani. A fost în administrația Clinton, distrugând politicile noastre față de Rusia în anii 1990, a fost în administrația Bush Jr., a fost în administrația Obama, ca purtătoare de cuvânt a lui Hillary Clinton, iar apoi a dat o lovitură de stat în Ucraina. Iar apoi a fost subsecretar de Sat în administrația Biden. A lucrat pentru ambele partide. Asta este realitatea. Încercăm să vedem dacă mai există un al doilea partid.
Mearsheimer: Nu există diferență între democrați și republicani. Singura diferență a fost începutul de mandat al președintelui Donald Trump, cand a încercat să combată statul profund în materie de politică externă. Nu a reușit, însă acum spune că, dacă va reveni la Casa Albă, va avea o politică externă diferită de cea a republicanilor și democraților de până acum. Marea întrebare este dacă Trump va reuși să învingă statul profund. Eu nu pariez pe Trump.
Statul profund este statul administrativ. A apărut la finalul secolului 19 și începutul secolului 20, pe măsură ce SUA se dezvoltau. După al Doilea Război Mondial, SUA s-au implicat în războaie în toate colțurile uluii, iar pentru asta este nevoie de un stat administrativ puternic. Cu timpul, acești birocrați se înrădăcinează în Departamentul de Stat, Pentagon, servicii secrete și au interesul să promoveze o anumită politică externă, adică exact cea pe care o promovează acum democrații și republicanii laolaltă.
Sachs: Am fost consilier al lui Mihail Gorbaciov și apoi al lui Boris Elțîn. Am observat cum s-a creat această politică externă americana la începutul anilor 1990 și cum a supraviețuit până azi, indiferent de administrația de la Casa Albă. Până la urmă, ce consilier de Securitate a numit Trump? Pe John Bolton, adică statul profund. Iar Bolton a scris în memoriile sale că, atunci când Trump nu era de acord, cu toții încercau să fenteze opoziția președintelui.
Mearsheimer: Obiectivul politicii externe americane este maximizarea puterii. Acesta a fost obiectivul vreme de 30 de ani. Este fundamental să subliniem că America este o țară liberală și oamenii care conduc politica externă consideră că America are responsabilitatea, dar și dreptul, de a interveni pretutindeni în lume și de a reface lumea după chipul și asemănarea Americii. Asta cred experții în politică externă din ambele partide, fără deosebire. A încerca să vâri democrația liberală cu lopata sau arma pe gâtul altor națiuni nu va da rezultatele dorite. În plus, asemenea acțiuni în întreaga lume vor duce la erodarea liberalismului acasă, pentru că aceste acțiuni întăresc statul profund în America.
Sachs: Din experiența de 40 de ani peste hotare pot să trag o concluzie: SUA nu dau doi bani pe celelalte state. Nu ne pasă dacă este o democrație sau o dictatură. SUA vor doar bazele militare, vor ca statul respectiv să susțină SUA, vor să extindă NATO și alte alianțe. Sunt unii care cred în ”state building” – Doamne, cât de incompetent poți să fii ca să crezi în așa ceva! Vă dau un exemplu. În America exista un singur mare profesor universitar de origine afgană. De câte ori credeți că a fost contactat de Departamentul de Stat pentru a-l întreba despre cum să facă „nation building” în Afganistan. Niciodată. M-a rugat pe mine să-i fac legătura cu cineva din Departamentul de Stat, pentru a încerca să transmită măcar câteva idei. Nu-i interesează nimic altceva în afară de putere. Am văzut cu ochii mei lovituri de stat, președinți aleși democratic înlăturați de la putere. Statelor Unite nu le pasă decât de propria putere.
SUA intervin aproape de fiecare dată când se creează o situație de putere, fie că este în Ucraina, în Siria sau Libia. Totul este definit ca apărare a ”ceva”, dar în realitate este vorba despre percepția puterii SUA, a intereselor americane și a hegemoniei globale a SUA. SUA s-au definit ca polițist al lumii și își justifică acțiunile polițienești într-un mod cinic. Am folosit argumentul cinic al apărării oamenilor din Benghazi pentru a bombarda Libia și a-l ucide pe Muammar Gaddafi. De fapt, am bombardat acea țară pentru că lui Nicolas Sarkozy nu-i plăcea de Gaddafi, pentru că lui Hillary îi plăcea războiul oriunde se putea face război. Nu a avut nimic a face cu poporul libian, acolo s-a dezlănțuit un iad care a durat 15 ani. Am făcut la fel încercând să schimbam regimul în Siria și schimbând regimul în Ucraina. Nu suntem băieții buni, nu încercăm să salvăm lumea și să construim democrații. Avem în SUA o comisie cu cei mai buni neoconservatori – Comisia pentru Poporul Ceceniei. Credeți că ei știu unde este Cecenia, că le pasă de poporul cecen? Dar a fost o ocazie de a provoca Rusia, de a slăbi Rusia, de a susține o mișcare jihadistă în Federația Rusă. Este un joc – jocul puterii. Nu apărăm vreun lucru real. Dacă SUA ar vrea să apere ceva real, atunci s-ar adresa Națiunilor Unite și ar încerca să atragă susținerea lumii.
Mearsheimer: Există trei mari puteri în sistem: SUA, China și Rusia. China este un competitor de aceeași talie cu SUA, cea mai mare amenințare la adresa SUA. Rusia este cea mai slabă dintre aceste puteri, nu este o amenințare serioasă pentru SUA. Dacă vrei echilibru de putere, atunci Rusia nu trebuie să fie de partea Chinei, ci de partea SUA. Însă America a împins Rusia în brațele Chinei. Este o prostie remarcabilă. În plus, SUA sunt implicate acum și în Ucraina, și în Orientul Mijlociu, iar asta face dificilă pivotarea spre Asia, acolo unde este singura mare amenințare.
În relațiile internaționale nu există o autoritate mai mare decât o mare putere. Dacă o mare putere ajunge să aibă probleme, nu va veni nimeni să o salveze. În acest sistem anarhic, cea mai sigură variantă de supraviețuire este să fii foarte puternic. SUA sunt un hegemon regional, singurul hegemon regional al planetei. Dominăm Emisfera Vestică. China s-a dezvoltat economic, transferă acea putere economica la nivel militar și încearcă acum să domine Asia. Vor să împingă SUA dincolo de primul lanț de insule, apoi dincolo de al doilea. Nu-i condamn deloc pe chinezi; daca aș fi fost consilier chinez de securitate, asta i-aș fi sfătuit să facă.
Din punct de vedere american, este inacceptabil, pentru că SUA nu pot tolera un alt hegemon regional pe planetă. În secolul 20, au existat patru puteri care au amenințat să devină hegemoni regionali, așa cum erau SUA: Germania imperială, Japonia imperială, Germania nazistă și URSS. SUA au jucat un rol esențial în învingerea tuturor acestor puteri. Am vrut să rămânem singurul hegemon regional. SUA sunt o putere lipsită de scrupule și astfel am ajuns și în situația conflictuala cu China.
Poate că v-ați întrebat de ce Statele Unite hoinăresc mereu pe întreaga planetă și se amestecă în afacerile interne ale atâtor țări. SUA fac asta pentru ca sunt un hegemon regional, adică nu au nicio amenințare în emisfera lor; prin urmare, SUA sunt libere să cutreiere prin lume. Dacă China devine și ea hegemon regional și nu se va mai teme pentru propria securitate, atunci va începe să se comporte precum SUA. Prin urmare, obiectivul SUA este să împiedice China să devină hegemon în Asia.
În Asia sunt trei puncte nevralgice: Taiwan, Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est. Taiwanul nu este o sursă de conflict și nu va fi pe termen mediu. Însă marele pericol este Marea Chinei de Sud. Acolo putem ajunge la război cu China și se va ajunge la un război, pentru că astfel se întâmplă în relațiile internaționale, unde nu există o autoritate și unde toate puterile își doresc să devină hegemoni regionali, pentru a-și asigura supraviețuirea.
Sachs: Crezul meu profund este că China nu este o amenințare pentru SUA. Având în vedere oceanele ce ne înconjoară, mărimea și puterea SUA, singura amenințare este războiul nuclear. Directorul CIA, William Burns, a spus o mare minciună (dacă spunea adevărul, își pierdea postul) când a declarat că nu trebuie să ne temem că va începe un război nuclear. Eu vă spun să vă temeți. Trebuie să fim prudenți și să nu punem armata americana la granițele Rusiei. Dar am un sfat și pentru Rusia, China, Ucraina sau Mexic: nu lăsați China sau Rusia să construiască baze militare la Rio Grande sau Nipru. Nu ar fi o ideea bună pentru niciuna dintre cele patru țări. Marile puteri trebuie să păstreze o oarecare distanță unele de altele, pentru a elimina orice risc nuclear.
Suntem acum într-un război direct, nu doar unul prin procură, cu Rusia, o putere care are 6.000 de focoase nucleare. Și am văzut cu propriii mei ochi, pas cu pas, cum am ajuns în această situație. Am crezut că vom duce NATO până în Caucaz, în Georgia, și până în Ucraina. Dacă vom face asta și cu China, va fi război.
Cât despre o posibilă alianță între SUA și India, împotriva Chinei, această idee apare doar în visele unora de la Washington. Este o altă iluzie a acelor oficiali americani care ar face bine să-și ia pașaportul, să vadă lumea și să o înțeleagă. Printre oficialii aceștia sunt studenții mei rătăciți, cei care nu și-au ascultat profesorul.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
