În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019. În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.
(12) O croazieră din Sicilia în Boemia
Pentru cineva prea meticulos, poate părea cel puţin ciudat drumul dus-întors parcurs de tânăra prinţesă Perdita din Poveste de iarnă de Shakespeare; abandonată în deşertul Boemiei (?!) de către echipajul unui vapor care trebuia s-o piardă: ea se întoarce pe aceeaşi cale a mării după ce vor trece şaisprezece ani. Studiind şi genealogia comună a celor doi suverani ai Siciliei şi Boemiei, observând subita stare de saţietate a urşilor care or fi bântuit prin acel deşert aşezat la mal de ape, totul poate părea cel puţin o greşeală gravă de documentare a autorului. Dar putem să-l citim pe Shakespeare pentru a-i găsi greşeli de localizare? Marele dramaturg a fost perfect la convenţia scenei, a decorului şi chiar şi ceea ce ar fi trebuit să înfăţişeze în concepţia sa acest decor. (Convenţia în convenţie fiind un principiu conştient asumat.) Riguros în înscenările istorice, dar nici aici peste măsură, celelalte piese părăsesc cu totul documentul în favoarea acestei convenţii. Locurile sale de desfăşurare a acţiunii reprezintă doar fundamentul vieţii spirituale a eroilor săi şi dacă apar câteva toponime, acestea vor să fixeze – chiar şi artificial – o anumită impresie de fapt autentic.
La alţi autori convenţia devine atât de evidentă încât (Turgheniev, de pildă) renunţă şi la numele localităţilor, înlocuindu-le doar cu câte o majusculă, reducând consensul la maximum, nevrând totuşi să renunţe cu totul la sugestia unui fapt cu adevărat întâmplat.
O localizare prea fidelă duce la… Dar există o localizare prea fidelă? Până şi colajul documentar nu este, până la urmă, decât tot o convenţie.
*
În literatura noastră s-au creat o mulţime de spaţii de autor; spaţii reale sau imaginare. Dar şi unele şi altele sunt opera creatorilor lor. Turnul Vechi sau Vladia nu există pe hartă; dar câte dintre oraşele reale numite nu sunt mai ireale în pagină decât aceste localităţi imaginare?
*
Am publicat până acum trei cărţi dintr-un ciclu plănuit mai amplu, ciclu despre istoria spirituală a Lugojului. Dar, evident, Lugojul acesta documentar este doar capcana de autenticitate a întregului eşafodaj imaginar, care însă şi el, la rândul lui, se revendică dintr-un documentar pe care-l port în sânge. Într-o carte, primatul realului asupra imaginarului (inventatului) este similar cu cel al enigmei primatului oului asupra găinii. Această enigmă a primatului poate deveni chiar simptomatică din punctul de vedere al calităţii. „Adevărul prea adevărat” îndepărtează scrierea de literatură şi, oricât ar părea de surprinzător, chiar şi de realitate. „Adevărul” deloc adevărat este neinteligibil.
„Lugojul meu” duce convenţia la pragul din care eu n-am mai fost obligat să creez o lume de la Adam şi Eva. Decorul şi personajele tutelare (atât cât ele apar) mi-au oferit ghergheful pe care am simţit că pot lucra ca pe un suport care să mă facă să nu-mi tremure mâna. Dar acelaşi Lugoj îmi oferă şi umanitatea pe care mă amăgesc de a o cunoaşte cel mai bine, care mi se pare suficient de logică pentru a-i putea eu continua în pagină algoritmul, algoritm folosit drept ramă a aceluiaşi gherghef de sprijin voluntar asumat. Şi pornind de la aceeaşi iluzie că văd acelaşi lucru în acelaşi mod, iar cititorii au şi ei un punct de sprijin pe care mă pot urmări mai uşor.
Asta din punct de vedere raţional, pentru că din celălalt punct de vedere, cel sentimental, subiectul te alege cel puţin în măsura în care-l alegi tu pe el. Lugojul m-a ales nu numai prin faptul că-l am în buletinul de identitate la rubrica locului naşterii, dar şi prin zestrea de sensibilitate specifică pe care acest loc îl are în mod pregnant (la fel ca orice alt spaţiu). Ce am ştiut eu să primesc din acest loc reprezintă cele câteva cărţi scrise despre el în mod explicit şi celelalte care nu se referă la localităţi numite anume în decorul acţiunii lor.
Poate pricepe un lugojean altfel începutul ciclului meu despre Lugoj decât un cetăţean al acestui glob care n-a pătruns niciodată în oraşul de pe Timiş? Nu ştiu. Dar este sigur că dacă eu nu m-aş fi născut şi nu aş fi copilărit acolo, cărţile acestea nu s-ar fi scris.
Iar convenţia este ea însăşi un răspuns.
*
De multe ori, aparentele ambiţii mari ascund în realitate stereotipii şi comoditate. Dar unul şi acelaşi subiect, una şi aceeaşi geografie, aceleaşi personaje nu diminuează efortul artistic (atât cât acesta există) şi îi permit autorului de a conduce acţiunea dintr-un punct mai înaintat. Este cam acelaşi lucru ca şi cu poziţiile de începere a luptei în şahul medieval („şatranj”), în care partida pornea dintr-o anumită poziţie pe care ambii parteneri o acceptau.
O carte pentru a fi parcursă cu participare afectivă trebuie să aibă elemente de pornire comune în ştiinţa autorului şi cea a cititorului. Spaţiul acţiunii este o convenţie exemplară în acest sens.
*
Pornind cu vaporul din Sicilia spre „Regatul Boemiei”, străbatem un teren spiritual perfect plauzibil într-o Poveste de iarnă în care gheţurile se topesc rând pe rând, dar care, aşa cum îşi şi spune, nu este decât o veşnică Poveste.
(Ancheta „Spaţii care devin literatură” în revista Luceafărul din 7 mai 1983.)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
