Iohannis și-a decorat liceul, are grad de Mare Ofițer. Nici soția nu e mai prejos

Președintele Klaus Iohannis și-a decorat liceul la care a avut catedra blocată 27 de ani, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și liceul la care predă soția lui, Carmen Iohannis, mai exact Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Cele două licee sunt printre școlile premiate de președinte vineri, 4 octombrie, și sunt decorate în cel mai înalt grad prevăzut de ordinul Meritul pentru Învățământ, scrie edupedu.ro.
Decretul cu decorațiile pentru 101 școli și licee a fost publicat în Monitorul Oficial cu o zi înainte de Ziua Mondială a Educației care pică sâmbătă, 5 octombrie.

Celelalte trei unități de învățământ decorate cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer sunt

Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău
Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița
Colegiul Național „Silvania” din Zalău.

Potrivit legii 220 din 2004 privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, cele patru grade în care se acordă Ordinul sunt, în ordine descrescătoare, Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler.
Liceul la care a predat Klaus Iohannis până să își rezerve catedra în anul 1997 când  a fost numit inspector școlar general adjunct, în 2000 fiind ales primar al Sibiului, și liceul la care predă soția sa, profesoară de limba engleză, Carmen Iohannis, nu au mai fost decorate anterior de vreun președinte cu alte grade inferioare, conform datelor disponibile de la Administrația Prezidențială.

Propunerile sunt formal făcute de ministrul Educației, potrivit legii Cancelariei Ordinelor.
Ministrul Educației este Ligia Deca, aflat la al doilea mandat, înainte de octombrie 2022 fiind consilier prezidențial pe Educație al președintelui Klaus Iohannis.
Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, decorat acum cu ordin în grad de Mare Ofițer, a fost decorat anul trecut în grad de Cavaler, cel mai „mic” grad prevăzut pentru acest ordin.
Cu grad de Cavaler, decorat pentru prima dată, este în acest an Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, la care Iohannis a deschis anul școlar în 2022 și la care predă purtătoarea de cuvânt de la ministerul Educației, Larisa Gojnete.
Ministerul Educației, fiind ministerul de resort, poate propune Președintelui României unități de învățământ / persoane pentru a fi decorate, conform legii 220/2004.
Printre toate unitățile de învățământ decorate se numără 36 de colegii, dintre care 33 de colegii naționale, două colegii tehnice și unul pentru agricultură.
50 sunt școli gimnaziale, 4 sunt școli speciale, 9 sunt licee teoretice și tehnologice, un liceu este pedagogic și un liceu este special – pentru elevii cu deficiențe de vedere.
LISTĂ Școlile și liceele decorate de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul pentru Învățământ 2024:
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *