Robert Negoiță are o idee trăsnită

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă, finul Gabrielei Firea. cere desfiinţarea Primăriei Generale a Capitalei și comasarea ei cu „Consiliul General Ilfov”.

„Varianta corectă, și pledez pentru asta, este să se desființeze Primăria Generală. Să se contopească cele două instituții, Primăria Generală cu Consiliul General Ilfov, să avem o singură instituție care să gestioneze transportul public și chestiunile strategice mari și proiectele foarte mari. Iar tot ce înseamnă muncă ar trebui descentralizat, așa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, a declarat Robert Negoiță la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai„.
În ce privește întoarcerea sa în PSD, Robert Negoiță a spus: „Foarte probabil că mă voi întoarce în PSD. Am, deja, discuție făcută cu președintele partidului, care e și premierul României, și cu ceilalți colegi și am convenit, de comun acord, că voi candida la următoarele alegeri din partea PSD”.

Luna trecută, Negoiță a fost întrebat la Digi 24 în ce relații se află cu Gabriela Firea și dacă se vor împăca, în contextul în care a povestit că s-a întâlnit cu nașa sa, în septembrie, la o nuntă, iar ea nici nu l-a băgat în seamă. În trecut, Robert Negoiță a acuzat-o pe Gabriela Firea că l-a trădat și că-l împiedică să revină în PSD. De această dată, primarul Sectorului 3 a afirmat că nu s-au certat, că situația e undeva la mijloc, dar că nu mai au niciun fel de relație de prietenie. Acesta a evitat să spună dacă ar vota cu Gabriela Firea, afirmând că e prea devreme să răspundă la o astfel de întrebare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *