Tensiuni între Rusia şi Israel: A fost convocată ambasadoarea

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat marţi că a informat-o pe ambasadoarea israeliană Simona Halperin despre „reacţia negativă” la criticile aduse de aceasta ministrului de Externe rus Serghei Lavrov şi politicii ruse în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Ambasadoarea israeliană a fost convocată marţi la Ministerul de Externe, la o zi după ce autorităţile ruse au calificat drept „comentarii inacceptabile” făcute de ambasadoare într-un interviu pentru ziarul rus Kommersant şi publicat duminică.
În interviu, ambasadoarea Israelului l-a criticat pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov pentru minimalizarea importanţei Holocaustului şi a afirmat că Rusia este prea prietenoasă cu gruparea islamistă palestiniană Hamas.

Din toamna anului trecut, când a început războiul în Fâşia Gaza în urma unui atac sângeros fără precedent al comandourilor Hamas în comunităţile din sudul Israelului, delegaţii ale Hamas au vizitat în două rânduri Moscova, fiind primite de emisarul rus pentru Orientul Mijlociu, viceministrul rus de externe Mihail Bogdanov.
Relaţiile dintre Israel şi Rusia s-au deteriorat de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza.
Rusia, care s-a apropiat mai mult de Iran, rivalul Israelului, de la izbucnirea conflictului din Ucraina, şi-a reafirmat sprijinul pentru un stat palestinian şi a criticat acţiunea militară israeliană în Fâşia Gaza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *