”Nimic nu mă sperie mai mult decât două partide acționând ca unul”

Campania lui Robert Kennedy Jr. pentru președinția SUA câștigă tot mai mulți aderenți, iar acest candidat independent începe să fure din alegătorii lui Donald Trump și ai lui Joe Biden, apărând posibilitatea ca un rezultat bun la alegeri să facă imposibilă alegerea lui Trump sau Biden în Colegiul Electoral și să se ajungă la un vot decisiv în Congresul SUA.

Este puțin probabil ca, într-un moment în care dominația americană este contestată în tot mai multe regiuni ale lumii, statul profund să permită ajungerea în situații electorale limită, fie ele și reglementate de Constituție, și cu atât mai puțin o ”revoluție” precum cea dorită de RFK Jr. sau ascensiunea la putere a unui personaj precum Hillary Clinton altfel decât pe calea alegerilor clasice. Însă, la fel ca și în timpul campaniei pentru alegerile primare din 2016, cu senatorul ”socialist” Bernie Sanders în prim-plan, outsiderii bine clasați trebuie tratați cu atenție, pentru că ei indică unde sunt marile falii și încotro se îndreaptă societatea americană.
 

”Părinții fondatori ne-au avertizat în legătură cu partidele politice. În ultimul său discurs prezidențial, George Washington, primul și singurul președinte independent al Americii, a avertizat că ascensiunea partidelor va submina puterea poporului. Al doilea președinte, John Adans a spus: ”Nimic nu mă sperie mai mult decât scindarea țării în două mari partide”, scrie Robert F. Kennedy Jr, într-un editorial publicat de Baltimore Sun.
”În ciuda acestor avertismente, sistemul politic american a ajuns să fie dominat de două mari partide. Sub conducerea lor, fiecare problemă devine una partizană, iar acidul scindării politice corodează fibra societății noastre.
Nici democrații și nici republicanii nu reprezintă voința poporului. Aceste partide au erodat clasa de mijloc, au creat haos la frontieră, au dus războaie fără sfârșit, au dus la explozia bolilor cornice, la degradarea infrastructurii, poluarea mediului și la capturarea guvernului de către Wall Street, Big Tech, Big Pharma, contractorii militari și alte grupuri de interese.
Aceste interese controlează guvernul nostru în asemenea măsură, încât – indiferent ce partid este la putere – mulți americani se referă acum la ele ca la ”partidul unic”.
Alegătorii sunt atât de dezgustați, încât aproape jumătate spun că sunt independenți. Oamenii abandonează în masă cele doua partide. Majoritatea alegătorilor nu-l vor președinte nici pe Donald Trump, nici pe Joe Biden.
Pentru că nu pot să se prezinte în fața alegătorilor cu candidați care să inspire, cele două partide își prezintă candidatul ca fiind răul mai mic. Incitarea la ură a devenit o tactică electorală esențială. Partidele induc teama și furia, în loc să vina cu o viziune pozitivă asupra viitorului.
În 2022, un sondaj a arătat că 70% dintre americani credeau că Biden nu ar trebui să candideze pentru realegere, însă experții Partidului Democrat au răspândit teama că potențiala mea candidatură independentă, precum și candidaturile altora, reprezintă o amenințare la adresa democrației. Nu suntem o amenințare pentru democrație. Noi suntem democrația.
Democrația înseamnă guvernarea de către popor. Însă cele două partide au ajuns sa controleze procesul electoral într-un mod care face aproape imposibil succesul unei terțe forte politice.
Spre exemplu, Partidul Democrat a fraudat alegerile primare, după insurgența lui Bernie Sanders din 2016. Regulile actuale permit eliminarea oricărei candidaturi care nu este pe placul mai marilor partidului.
Sistemul „partidului unic” încearcă să mă împiedice, la fel și pe alți candidați, să ajung pe buletinele de vot din statele americane, pentru a cimenta monopolul celor două partide politice în politica americană. Democrații încearcă să limiteze opțiunile alegătorilor excluzându-l pe Trump de la alegerile primare din statele SUA folosind niște teorii legale dubioase. Mă opun acestei acțiuni. Fără îndoială, vor duce un război legal împotriva plângerilor pe care echipa mea le depune pentru a obține accesul la alegerile din toate cele 50 de state.
Este trist că niciunul dintre marile partide nu mai apără principiile democratice. Ambele partide au permis corporațiilor și grupurilor de interese să deturneze guvernarea, iar cetățenii obișnuiți nu mai au nici cea mai mică influență supra politicii. Lobbyștii sunt de 20 de ori mai mulți decât congresmenii de la Washington.
Trump a promis că va asana mlaștina, însă i-a numit în administrația sa pe aceiași lobbyști ai corporațiilor, pe lângă alte creaturi ale mlaștinii. Pe de altă parte, Biden se bălăcește în această mlaștină de peste 50 de ani.
Vestea bună este că procentele pe care le am în sondaje arată că americanii își doresc un outsider care să renunțe la statu-quo. Sunt favoritul independenților, în fața lui Biden și Trump. Iar alegătorii independeți sunt majoritari. Sunt cel mai bine cotat printre alegatorii sub 45 de ani în câteva state disputate. Un sondaj NBC arată că 34% dintre alegatori vor să-mi sprijine campania – mai mult de o treime, într-o cursă cu trei candidați.
Îmi place să mă gândesc că aceste procente reflectă forța mea, însă ele reflectă o tendință mai largă: publicul repudiază sistemul cu două partide.
Aceste alegeri au o miza mai mare decât candidatura mea. Este vorba despre refacerea democrației – adevărata guvernare a poporului – prin eliberarea ei din strânsoarea unui sistem disfuncțional cu două partide. În noiembrie, americanii pot să repare acest sistem defect declarându-și independența față de el”.
 
Trump și Biden vor candida, însă niciunul nu va câștiga
Un raport al TrendMacro arată că există o probabilitate de cel puțin 50% ca alegerile din 2024 să fie decise de Camera Reprezentanților proaspăt aleasă (pentru președinte) și de Senatul nou ales (pentru vicepreședinte), pentru că niciunul dintre candidați nu va putea să adune minim 270 de voturi în Colegiul Electoral.
Scenariul pleacă de la rezultatele prezidențialelor din 2020. Dacă acum Donald Trump ar reuși să câștige 37 de voturi în Colegiul Electoral (adică trei state medii, or, în 2020, Trump a fost la doar 10.000 de voturi distanță de câștigătorul Joe Biden în Georgia, Arizona si Wisconsin), atunci niciunul dintre candidați nu ar ajunge la pragul minim de 270 de voturi în Colegiu, pentru a fi ales președinte.
Constituția SUA prevede ca votul decisive să fie în camerele Congresului nou ales – în noiembrie 2024 vor fi aleși toți reprezentanții și o treime din senatorii SUA. Dacă Camera Reprezentanților, care l-ar alege pe președinte, va rămâne la raportul de forte din acest mandat, atunci Joe Biden nu ar putea fi ales președinte, însă nici Donald Trump (având în vedere sciziunile din Partidul Republican și atitudinea anti-Trump a neoconservatorilor din partid), arată raportul TrendMacro. Dacă Senatul va avea o configurație asemănătoare, este puțin probabil ca Kamala Harris să fie aleasă vicepreședinte – un scenariu considerat periculos până și de Partidul Democrat.
Și atunci, cine va câștiga? Raportul TrendMacro îl introduce în ecuație pe Robert Kennedy Jr. În condițiile de pat ca la șah de mai sus, Kennedy ar putea avea șanse să adune voturi din ambele tabere și să devină președinte. Pentru a intra în această ecuație, el trebuie să câștige alegerile măcar într-un stat american. Statistica nu este de partea lui Kennedy – de la cele 5 state câștigate de disidentul democrat George Wallace la alegerile din 1968, niciun un alt candidat din afara celor doua mari partide americane nu a reușit să câștige măcar alegerile dintr-un singur stat american. Însă procentul din votul popular cu care este credidat acum Kennedy, ușor peste 20% (peste recordul lui Ross Perot, în 1992)  îl poate face să spere.
În plus, Kennedy Jr., respins de Partidul Democrat, în ciuda sângelui său albastru, și-a creat propria formațiune politică, care este chiar mai mult decât un partid – este o mișcare (apăruta până acum în șase state americane) a schimbării numită ”Noi, poporul” – primele cuvinte din Constituția SUA. Iar reacția Comitetului Național Democrat, forul conducător al Partidului Democrat, la apariția acestei mișcări arată că inițiativa are șanse de reușită. Partidul Democrat a depus o plângere la Comisia Electorală Federală pentru o presupusă finanțare ilegală a campaniei lui Kennedy. Mai mult, Kennedy a început să se alinieze cu alte partide mici din SUA, precum Libertarienii, pentru a coaliza cât mai mulți alegători independenți.
Hillary Clinton președinte?
Paul Craig Roberts scrie că există posibilitatea ca, în cazul în care va câștiga alegerile din acest an, Joe Biden să demisioneze sau să fie înlăturat ca inapt de la conducerea SUA, prin invocarea celui de-al 25-lea amendament la Constituția SUA. I-ar succeda vicepreședinta Kamala Harris, care ar nominaliza-o pe Hillary Clinton ca vicepreședinte (cel mai ai greu ar fi ca aceasta să obțină majoritatea voturilor în camerele Congresului). Apoi, Harris va demisiona sau va avea loc un impeachment, iar Clinton ar deveni președintele Statelor Unite.
Scenariul este unul fantezist, mai puțin prima sa parte. Faptul că procurorul special care investighează cazul documentelor secrete de la reședințele președintelui Biden scrie în raportul său despre problemele de memorie ale liderului SUA, iar apoi Hillary Clinton declară că vârsta președintelui este ”o problemă” pentru Partidul Democrat sugerează că, în cazul unei victorii în luna noiembrie, Joe Biden nu va duce al doilea mandat până la capăt. La fel de realist este și scenariul în care chiar Partidul Democrat ar încerca să evite posibilitatea ca Harris să rămână președinte.
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *