Geoană. Ce șanse are Iohannis la NATO?

Mircea Geoană  a vorbit despre șansele președintelui Klaus Iohannis de a ajunge la șefia Alianței Nord-Atlantice. Geoană a lăsat să se înțeleagă că nu succesorul este important, ci consensul cu privire la succesorul lui Stoltenberg.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a spus că 20 de aliați din cei 31 îl susțin pe prim-ministrul Olandei, Mark Rutte. Care e miza mișcării lui Iohannis?
Să mergem la summit-ul de la Washington uniți

„Este probabil singurul subiect de care secretarul general și cu mine, conducerea NATO, nu ne ocupăm. E o treabă exclusiv legată de aliați. Ne dorim să ajungem la un consens cu privire la succesorul lui Stoltenberg cât mai repede cu putință. Și să mergem la summit-ul de la Washington uniți și concentrați pe lucrurile pe care trebuie să le facem”, a spus Geoană,  secretarul general adjunct al NATO.
”…nu ne alegem noi succesorii și ăsta e un lucru probabil destul de pozitiv”, a declarat el pentru Știrile Pro TV.
Cum se ia decizia
„Este o decizie prin consens. Există, evident, mecanisme de consultare mai discretă, în general între aliați. Un număr de aliați importanți, inclusiv Germania, s-au pronunțat într-o anumită direcție”.
O onoare pentru țară
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că ar fi o onoare pentru țara noastră să aibă un cetățean român în calitate de nou șef al NATO.
Este „un om politic profund implicat în politica internațională”…. are „relații foarte bune” cu oficialii occidentali, a spus liberalul.
Având cel mai lung mandat prezidențial din UE și NATO, președintele României, Klaus Iohannis, este considerat a avea „expertiză și experiență suficiente” pentru a ocupa funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice.
Cristian Diaconescu a explicat pentru Europa Liberă că, în demersul de a-l propune liderilor NATO pe Klaus Iohannis pentru șefia Alianței, MAE joacă principalul rol.
 
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *