Cum mai suntem păcăliți? Șmecheria calibrării pompelor

Inspectorii ANPC fac verificări la staţiile de alimentare cu combustibil deţinute de OMV Petrom. Este verificat modul de calibrare a pompelor și cantitatea netă de combustibil care este vândută clienţilor.

Inspectorii ANPC vor să vadă dacă românii sunt păcăliţi la pompă, prin posibile neconcordanțe care apar între cantitatea de combustibil care ajunge în rezervor și ceea ce este tipărit pe bon.
Controalele vizează şi magazinele staţiilor de alimentare, în ceea ce priveşte produsele alimentare şi nealimentare.

Potrivit Antena 3, inspectorii ar fi suspendat deja activitatea în mai multe stații din București.
„Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom – OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat.
Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii”, a spus șeful ANPC Horia Constantinescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *