Fost lider sindical, acuzat de delapidare

Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii.

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat trei percheziţii la locuinţele unei persoane fizice şi sediul sucursalei unei instituţii de stat din municipiul Constanţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.
„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că un bărbat, în calitate de fost preşedinte al sindicatului lucrătorilor instituţiei respective, nu ar fi predat documentele contabile întocmite în perioada 2019-2021 şi nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru suma de 350.000 de lei, bani ce ar fi provenit din cotizaţiile membrilor de sindicat”, informează un comunicat al IPJ Constanţa transmis, sâmbătă.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.
Una dintre percheziţii a avut loc la de Compania Naţional Poşta Română S.A., sucursala Constanţa.
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *