Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina? Nu!

Zeci de mii de unguri au mărşăluit sâmbătă în centrul capitalei Budapesta pentru a-l sprijini pe premierul naţionalist Viktor Orban, care se confruntă cu o provocare neaşteptată din partea unui nou venit pe scena politică locală înaintea alegerilor pentru Parlamentul European de săptămâna viitoare.

Orban, aflat la putere din 2010, speră că partidul său, Fidesz, care nu este afiliat niciunui grup din Parlamentul European (PE), va avea de câştigat de pe urma unei intensificări a sprijinului pentru extrema dreaptă în întreaga Europă, în timp ce ţara sa se pregăteşte să preia preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene în a doua jumătate a anului.
Orban este de multă vreme în dezacord cu ceilalţi membri ai UE cu privire la o serie de probleme, el refuzând să trimită arme în Ucraina şi menţinând legăturile economice cu Moscova după ce forţele ruse au invadat Ucraina în 2022.

Mulţimea – care flutura steaguri, scanda „Ungaria-Ungaria” şi arbora bannere pe care scria „Dă-ne pace, Doamne” – a mărşăluit de la Podul cu Lanţuri din Budapesta până la Insula Margareta, unde Orban s-a adresat susţinătorilor săi.
„Niciodată până acum nu s-au strâns pentru pace atât de mulţi oameni. Suntem cel mai mare corp al păcii, cea mai mare forţă de menţinere a păcii din Europa”, a declarat Orban.
„Europa trebuie împiedicată să se îndrepte rapid spre război, spre propria sa distrugere. Europa se pregăteşte astăzi de război, cu anunţuri zilnice despre inaugurarea unui nou tronson de drum către iad”, a adăugat el.
„Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina? Nu! Nu vom merge la război, nu vom muri pentru altcineva pe pământ străin”, a declarat Orban în discursul său, potrivit MTI. „Misiunea noastră este să rămânem în afara războiului şi să păstrăm Ungaria ca o insulă a păcii”, a adăugat şeful executivului ungar.
La jumătatea celui de-al patrulea mandat consecutiv la putere, Orban s-a străduit să ţină sub control consecinţele unui scandal de abuz sexual care i-a doborât pe doi dintre aliaţii săi politici cheie, fosta preşedintă Katalin Novak şi fostul ministru al justiţiei Judit Varga.
De atunci, Fidesz se chinuie să limiteze pagubele, ţinându-l totodată la distanţă pe Peter Magyar, un fost insider al guvernului, care a lansat o mişcare politică după ce a făcut o serie de comentarii incendiare despre modul de funcţionare a guvernului Orban.
„Rezultatele alegerilor locale şi ale scrutinului pentru Parlamentul European din 9 iunie vor dezvălui cât de mari sunt provocările politice interne cu care se confruntă Orban şi dacă Magyar reprezintă o ameninţare mai mare pentru Fidesz sau alte partide de opoziţie”, a comentat Andrius Tursa, de la grupul de reflecţie Teneo.
„O performanţă dezamăgitoare a Fidesz l-ar forţa probabil pe Orban să regândească strategia electorală înainte de alegerile legislative din 2026”, a adăugat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *