Incidente armate în vestul Germaniei

Mai multe persoane au fost rănite în incidente armate în două zone din oraşul Hagen, din vestul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, informează dpa, care menţionează că, potrivit relatărilor, presupusul autor nu a fost deocamdată prins.

„Au fost răniţi oameni”, a postat poliţia pe platforma X, cu toate că momentan nu se cunoaşte numărul celor răniţi, iar autorităţile nu exclud să existe mai mulţi autori.
Poliţia a confirmat pentru dpa că unul dintre cele două locuri este un coafor în Hagen, oraş situat la sud de Dortmund, în landul Renania de Nord – Westphalia (vest). Potrivit informaţiilor, celălalt loc este o clădire rezidenţială din centrul Hagen.

Poliţia a mai transmis că în ambele zone au fost trimişi numeroşi poliţişti şi a invitat cetăţenii să evite aceste locuri. Incidentul ar putea avea legătură cu o dispută familială, a adăugat poliţia.
Vineri, un atacator a înjunghiat şase militanţi antiislam şi un poliţist care venise să-i protejeze în piaţa din Mannheim, tot în vestul Germaniei, unde organizau un eveniment.
Agresorul se află în spital şi nu a putut încă să dea o declaraţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *