România, ”coridor de securitate„ pe flancul estic

„Este foarte bine că am obţinut acest coridor şi aprobarea pentru acest coridor, pentru că el va fi un coridor de relevanţă NATO. Deci ne aşteptăm ca NATO să se implice şi inclusiv financiar”, a spus  ministrul apărării Angel Tîlvăr. 

Coridorul de mobilitate agreat miercuri de România, împreună cu Bulgaria şi Grecia, pe marginea summitului NATO de la Washington, este unul de relevanţă NATO, a mai spus ministrul.
„Vreau să vă spun că unul din lucrurile pe care le-am agreat împreună cu omologii mei din Bulgaria şi din Grecia se referă la mobilitate”, a afirmat Angel Tîlvăr într-un briefing pentru jurnaliştii români, completând că „în spatele pregătirii, antrenamentelor şi planurilor regionale există şi o componentă, să zicem logistică, o componentă care ţine de aprovizionare, de menţinerea lanţurilor de aprovizionare, de asigurare a infrastructurii necesare mobilităţii, care are o mare importanţă şi care contribuie la ecuaţia bună a deciziilor luate”.

Întrebat dacă există anumite constrângeri pe care constructorii le vor avea pentru realizarea acestei infrastructuri, Tîlvăr a explica că „este vorba de anumite cerinţe care au relevanţă în planul utilizării lor şi din punct de vedere militar”.
În ceea ce priveşte orizontul de timp pe care l-ar presupune acest proces de modernizare, Tîlvăr a spus că acesta este un lucru de care se ocupă experţii, „după ce decizia a fost luată la nivelul nostru”.
Tîlvăr a semnat miercuri, scrisoarea de intenţie pentru crearea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria şi Grecia, conform unui comunicat al MApN.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *