Amenzi după meciul Dinamo – Petrolul Ploieşti

Jandarmeria Bucureşti a transmis că au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.400, după meciul Dinamo – Petrolul Ploieşti, scor 4-1, din etapa a doua a Superligii.

Conform Jandarmeriei, au fost aplicat 2 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi  2 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Jandarmeria subliniază faptul că, dintre acestea, o sancţiune contravenţională, în valoare de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

Au fost constatate şi întocmite 2 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive;

– un act de sesizare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
De asemenea, a fost întocmit un act de constatare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost predat poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea luării măsurilor legale, conform competenţelor.
În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *