Cealaltă față a ”Catastrofei Pantelimon”

O manevră medicală a devenit subiect de  tragedie națională. O dispută dintr-un spital bucureștean livrată „la presă” și la Parchet  de una dintre părți dinamitează  un spital și declanșează potopul. Într-o succesiune de reacții pripite și neprofesionale, un procuror decide arestarea unor medici. Cu asta, și Parchetul se implică hei-rupist în apărarea cetățeanului. Cu decizia de arest preventiv se implică și un  judecător.  Reproduce în mare parte faptele din rechizitoriu și semnează. Comentariile mînioase la articolele din Cotidianul și din alte publicații se întind asupra întregului sistem medical. Cu fiecare zi, cedează toate barajele de încredere și o furie necontrolată se revarsă asupra sistemului medical. Oameni care n-au fost niciodată pacienți internați și nici nu citesc articole din presă, nici chiar despre scandalul din Spitalul Pantelimon, vorbesc din prima despre „criminalii de doctori”. De unde știu? „De la televizor!”„Am auzit și toată lumea știe!”

Octavian Știreanu cu spiritul său de matematician de vocație a  reluat pas cu pas tot informațiile și acuzațiile din scandalul  de la Spitalul Pantelimon. Rezultatul este șocant.  Privit cu calm și luciditate, scandalul arată cu totul altfel. Un lung și isteric scandal intern, cu plîngeri, certuri, turnătorii și sancțiuni stă la baza scandalului. O asistentă șefă (director de  îngrijire!?) avertizor de integritate, aflată într-o confruntare încrîncenată de ani și ani cu personalul  din interiorul Spitalului „Sfîntul Pantelimon”, se plînge la Parchet, la Ministerul Sănătății și „la presă”. Jurnalistul (străin de medicină) ascultă o parte, devine anchetator nemilos și acuzator și rostogolește în senzațional ceea ce înțelege el: ”Doctorii de la Pantelimon omoară oameni”. Multă lume din presă îl felicită și i se alătură luând de bună întreaga investigație. Pe baza declarațiilor a două asistente și a presiunii publice stîrnite de materialul de presă, procurorul Alexandru Anghel  deschide dosar, cercetează cazul în felul său de a înțelege și, în baza unui probatoriu restrîns, decide arestarea  celor două doctorițe specializate în terapie  intensivă. În ciuda atestatelor și performanțelor profesionale, ele sunt trecute aproape instantaneu în rîndul suspectelor de  crimă cu premeditare și linșate mediatic de zeci de jurnaliști care nu știu baza chimică a aspirinei.
Din momentul arestării, toate televiziunile umflă povestea, iar partea gureșă a populației se implică în acuzare, în condamnare, în propuneri de reformare a  sistemului sanitar. S-au dus naibii și plutesc în ceață ca și acuzele la OMV, ca  și scandalul Coldea cu „marș mă”-ul Ancăi Alexandrescu. S-a pierdut în ceață și scandalul de la SNSPA cu Marius Pieleanu cu tot (deh, PSD-ul are nevoie de alte sondaje!) și cu toată trupa de politruci și acoperiți de la principala noastră școală politică derivată din Academia Ștefan Gheorghiu. Nu mai vorbim nici de vistieria goală a României, nici despre fantomaticele minireactoare atomo-electrice care papă o groază de bani fără să existe, nici despre prețuri și nici despre discursurile de Gîgă din politica televizată.

Doctorițele arestate tac, specialiștii sunt ignorați, ziariștii de bulevard și „chiloțăreală” se întrec în acuzații și argumente aiuritoare. Puțini mai au curajul să strige că ”împăratul e  gol” (gen Mircea Badea).
”Crimele de la  Spitalul Pantelimon” arată ca o nebunie totală în care nimeni nu mai are curajul și puterea  de a se  opune. Greu de spus cîți oameni mai izbutesc să facă o legătură cu alte procese ale medicilor, de la cele înscenate de Stalin pînă la cele din anii comunismului în România.
După părerea mea, în această campanie de acuzații suntem foarte aproape de acestea. Ba ne-am avîntat cu inconștiență într-una din cele mai rușinoase campanii denigratoare, într-un linșaj public plin de elan fără să știm și să înțelegem ce s-a petrecut. Percepția mediatică a devenit instanță nemiloasă. La rîndul ei, poate fi și criminală. Mă tem că ne aflăm într-o veritabilă tragedie generată de lipsa de profesionalism în presă, cuplată cu o prăbușire de competență și onestitate în Justiție.
Citiți cu atenție argumentele și informațiile probate din materialul lui Octavian Știreanu. Dosarul este complex și arată cu totul altfel. Chiar și responsabilii par a fi diferiți. Ce rulează drept crimă pe televiziuni arată ca o înscenare amplificată de nepricepuți.
Ca să nu fiu bănuit de subiectivism, adaug și  trimiterea profesorului universitar Șerban Bubenek, președintele Asociației Române de Terapie Intensivă la  Ordinul  nr 1500/2009 al Ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 873, din 15 decembrie 2009.
La art. 22 al Ordinului 1500/2009,  privitor la  organizarea și funcționarea secțiilor ATI este prevăzut :
„(3) Medicii specialisti/primari din sectia/compartimentul ATI au in principal urmatoarele atributii:

a) asigura ingrijirea perioperatorie a pacientilor chirurgicali (examen prea-nestezic si pregatirea preoperatorie specifica, administrarea anesteziei si terapia intensiva intraoperatorie, urmarirea postanestezica) in conformitate cu protocoalele recomandate de SRATI si adoptate de sectie;
b) completeaza fisa de anestezie, care trebuie sa cuprinda toate datele ingrijirii perioperatorii, inclusiv consumul de medicamente si materiale;
c) verifica aparatura inaintea utilizarii, iar orice incident sau accident legat de functionarea aparaturii trebuie semnalat in scris administratiei spitalului;
d) examineaza pacientii din sectia cu paturi ori de cate ori este nevoie, dar cel putin de doua ori pe zi;
e) la internarea sau transferul pacientilor in sectiile ATI, medicul ATI de salon sau de garda completeaza toate evidentele primare necesare, care contin obligatoriu cel putin: datele personale esentiale ale pacientului, diagnosticul principal si bolile asociate, motivul internarii sau transferului in sectia ATI si consemneaza starea prezenta. Foaia de observatie clinica intocmita de sectia care transfera pacientul in sectia ATI va ramane in sectia ATI pana la retransferul pacientului in sectia de origine;

f) consemneaza in foaia de observatie toate recomandarile terapeutice necesare pacientilor internati in sectie;
g) consemneaza zilnic in foaia de observatie: evolutia, medicatia administrata, manevrele diagnostice si terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum si materialele consumabile folosite;
h) solicita si consemneaza in foaia de observatie clinica efectuarea consulturilor interdisciplinare, ori de cate ori evolutia cazului o impune”;

Cît despre îndatoririle asistentelor medicale în secția ATI,  Ordinul prevede întrr-un articol separat:
„(5) Asistentii medicali din sectiile ATI au in principal urmatoarele atributii:

a) asigura asistenta medicala specifica, in limita competentelor;
b) verifica aparatura inaintea utilizarii, iar orice incident sau accident legat de functionarea aparaturii trebuie semnalat imediat medicului ATI;
c) respecta programul de ture aprobat al sectiei;
d) consemneaza zilnic in foaia de observatie clinica, in limita competentelor, evolutia, medicatia administrata, manevrele diagnostice si terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum si materialele consumabile folosite”.

Nu cumva  ar trebui să trecem de la interpretarea urechistă a legii la citirea și aplicare legislației în materie?
Nu cumva ancheta  jurnalistică și judiciară ar trebui să facă o CALE ÎNTOARSĂ SPRE ADEVĂR?
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *