CS Dinamo Bucureşti şi CS Minaur Baia Mare vor juca finala Supercupei României la handbal masculin, duminică, în Piteşti Arena, după ce s-au impus, sâmbătă, în semifinale.
CS Minaur Baia Mare a întrecut-o pe AHC Potaissa Turda cu scorul de 29-28 (11-12), în prima semifinală, una foarte echilibrată.
În a doua semifinală, o reeditare a finalei de anul trecut, CS Dinamo a dispus de CSM Constanţa cu 27-21 (16-14).
Dinamo deţine recordul de trofee în competiţie, şase.
Duminică, în finala mică (14:30), Potaissa o va înfrunta pe CSM Constanţa, iar Dinamo şi Minaur vor juca finala competiţiei de la ora 17:30.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.