Femeie înjunghiată într-un magazin din Constanța

O femeie a fost înjunghiată de concubinul ei, sâmbătă după-amiază, în incinta unui magazin din municipiul Constanţa, autorul fugind apoi de la locul faptei, însă apoi a fost prins de poliţişti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

„La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 14,15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din zona Cireşica, un bărbat ar fi agresat fizic o femeie, cu un obiect tăietor – înţepător, ulterior părăsind locul faptei. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. La scurt timp bărbatul a fost depistat şi imobilizat, în prezent fiind în custodia poliţiei”, precizează sursa citată.
Femeia agresată a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările în cauză sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului, se mai menţionează în informarea transmisă de IPJ Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *