Tradiție unică. ”Udatul Ionilor”, de la Marea Unire și până azi

Tradiție unică. Toţi cei care poartă numele de Ion sau Ioana au fost udaţi, duminică, în râul ce trece pe lângă biserica din satul sibian Tălmăcel, unde câţiva juni îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti păstrează de la Marea Unire până azi obiceiul „Udatul Ionilor”, considerat o tradiţie unică în România, potrivit primarului Ioan Oancea.

„Este o sărbătoare unică în România. Este sărbătoarea satului Tălmăcel, sărbătoarea de suflet a locuitorilor”, a precizat primarul localităţii Tălmaciu.
După slujba religioasă, spre râul din sat s-a pornit un alai format din feciori călări ce au purtat steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă măgăruşii cu moşul şi baba din paie.

Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii i-au udat rând pe rând pe toţi ce poartă numele de Ion sau Ioana.
Ionii şi Ioanele sunt udaţi doar pe cizme ca într-un ritual de purificare, conform Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *