Panică la Primăria din Curtea de Argeş

Un tânăr din judeţul Argeş a fost reţinut de poliţişti, după ce a intrat în sediul Primăriei din Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul din instituţie, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Potrivit acestora, bărbatul ar fi avut discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei.
„Din cercetări s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 28 de ani, din Mălureni, ar fi pătruns în holul instituţiei, unde ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, având în mână un briceag, şi ulterior o cheie metalică, pe fondul unor discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei”, au precizat oficialii IPJ.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.
Cercetările sunt efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *