Premierul Franței a demisionat

Premierul francez Élisabeth Borne şi-a prezentat demisia.

Președintele Emmanuel Macron a acceptat-o, a anunţat luni seara Palatul Élysée.
„Doamnă prim-ministru, dragă Elisabeth Borne, munca dumneavoastră în serviciul naţiunii noastre a fost exemplară în fiecare zi”, a scris Emmanuel Macron pe X. „Aţi pus în aplicare proiectul nostru cu curajul, angajamentul şi determinarea femeilor de stat. Din toată inima mea, vă mulţumesc”, a mai notat preşedintele francez.

În cele 20 de luni la conducerea guvernului, Borne şi-a asumat reforma extrem de nepopulară a sistemului de pensii şi foarte controversata lege privind imigraţia.
În scrisoarea sa de demisie, consultată de AFP, Élisabeth Borne a declarat luni că este „mai necesar ca niciodată să continue reformele”.
Tânărul ministru al educaţiei naţionale Gabriel Attal este dat favorit pentru a-i succeda la conducerea executivului francez.
Numită prim-ministru în mai 2022, Elisabeth Borne a devenit a doua femeie în funcţia de premier din istoria Franţei. Ea va conduce executivul interimar până la desemnarea unui guvern cu puteri depline.

Madame la Première ministre, chère @Elisabeth_Borne, votre travail au service de notre Nation a été chaque jour exemplaire. Vous avez mis en œuvre notre projet avec le courage, l’engagement et la détermination des femmes d’État. De tout cœur, merci. pic.twitter.com/G26ifKfKzj
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) January 8, 2024

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *