Transgaz a finalizat Strategia Climatică și de Decarbonizare

Cu sprijinul Băncii Europene pentru Investiții (BEI), Transgaz a elaborat Strategia Climatică și de Decarbonizare, în vederea tranziției etapizate către o activitate neutră din punct de vedere climatic și consolidării rezilienței la schimbările climatice, luând în considerare cele mai bune practici și politicile și reglementările naționale și internaționale privind schimbările climatice, informează un comunicat al companiei.

Proiectul a fost dezvoltat în contextul European Investment Advisory Hub (Platforma europeană de consiliere în materie de investiții – EIAH).Obiectivul general al strategiei este dual, referindu-se la aspectele de decarbonizare și la cele climatice.STRATEGIA DE DECARBONIZARE cuprinde:▪ evaluarea cuprinzătoare a amprentei de carbon a procesului actual de operare,▪ obiective cantitative ambițioase de reducere a emisiilor pe termen scurt și mediu și acțiunile propuse la nivel înalt și măsurile necesare pentru atingerea acestor obiective;▪ opțiuni de decarbonizare pe termen lung;▪ explicație a rolului compensațiilor și a impactului acestora asupra părților interesate;▪ strategia de implicare a părților interesate, inclusiv posibilitățile Transgaz de a coopera cu părțile interesate (în aval și în amonte de sistemul de transport al gazelor naturale) în proiecte care contribuie la decarbonizare;▪ acțiuni necesare din partea Transgaz pentru a îndeplini cerințele și reglementările naționale și internaționale (privind clima), cum ar fi Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice.
STRATEGIA CLIMATICĂ cuprinde:▪ evaluarea de nivel înalt a vulnerabilității climatice pentru Transgaz și principalele sale părți interesate;▪ acțiuni necesare astfel încât Transgaz să se alinieze la Taxonomia UE și Directiva UE privind raportarea corporativă de sustenabilitate, precum și cerințele prevăzute în cadrul de Aliniere la Acordul de la Paris pentru Contrapărți (cadrul ”PATH”) al BEI;▪ evaluarea necesarului de investiții, a potențialelor surse de investiții și a eligibilități acestora.Implementarea proiectelor cuprinse în Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale 2022-2031 aprobat, în conformitate cu măsurile identificate în Strategia de decarbonizare, va contribui substanțial la decarbonizarea activități de transport gaze naturale desfășurate de SNTGN Transgaz SA, în perioada următoare, când gazele naturale vor rămâne pentru o perioadă lungă de timp un combustibil de tranziție.Elaborată în conformitate cu cadrul PATH al BEI și în strânsă colaborare cu principalele părți interesate, Strategia Transgaz privind clima și decarbonizarea este conformă atât cu reglementările naționale și internaționale în domeniul schimbărilor climatice, cât și cu domenii mai largi de gestionare a mediului.În sumar, documentul Strategia Climatică și de Decarbonizare a Transgaz poate fi citită laurmătorul link: https://www.transgaz.ro/ro/sustenabilitate/strategia-climatica-si-dedecarbonizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *