Câmp de mine lângă centrala nucleară

În jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie au fost plantate din nou mine, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), notează AFP.

În mâinile forţelor Moscovei din martie 2022, centrala electrică, cea mai mare din Europa, a fost lovită de mai multe ori de întreruperi de curent legate de lupte, iar armata rusă acuză în mod regulat Ucraina că ameninţă centrala.
„De-a lungul perimetrului ZNPP (acronim în engleză pentru centrala nucleară Zaporojie) au fost amplasate din nou mine”, a indicat într-un comunicat AIEA, cu sediul la Viena.

Minele au fost îndepărtate în noiembrie, dar au fost plantate din nou, ceea ce este „incompatibil cu cerinţele de securitate ale AIEA”, potrivit textului.
Acestea se află „într-o zonă (…) interzisă angajaţilor care fac să funcţioneze centrala”, între gardurile interioare şi exterioare ale instalaţiei, potrivit AIEA.
Agenţia încă nu are acces la mai multe zone ale centralei, s-a plâns AIEA.
Moscova a invocat motive de securitate la începutul lunii pentru a limita acest acces.
Tensiunile dintre Moscova şi Kiev asupra acestui subiect sunt recurente, iar AIEA încearcă să medieze, asigurându-se totodată de securitate la centrală alături de ruşi.
Centrala Zaporojie se află în oraşul Energodar, lângă fluviul Nipru care face oficiu de linie naturală a frontului între ruşi şi ucraineni. Situl se află de asemenea la 50 de kilometri la sud-vest de oraşul omonim Zaporojie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *