În ultimele două săptămâni, s-a declanșat o hemoragie puternică în organizația PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian Cozma, care este si vicepreședinte național al partidului. Cu mic cu mare, cu primari, viceprimari și consilieri locali, au migrat în PSD, în numai câteva zile, organizațiile liberale din patru comune sătmărene: Tarna Mare, Căuaș, Socond și
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat că au început lucrările de reabilitare şi modernizare a clădirii în care funcţionează Filarmonica „Moldova”. „Suntem, în sfârşit, aproape de ceea ce a devenit de-acum un adevărat deziderat al comunităţii, să avem o clădire sigura, în care artiştii să-şi poată susţine actul cultural, iar publicul să fie
FCSB este foarte aproape de a readuce titlul în SuperLiga la București după mai bine de un deceniu și sunt destul de multe vocile care aduc merite deosebite patronului Gigi Becali pentru acest succes. Mai ales că Gigi nu s-a sfiit să recunoască faptul că a intervenit aproape meci de meci mai ales la
Cititorul care semnează Walter von Grappendorf comentează articolul De ce este asa sigur pe el si mai ales de ANI ? DE ASTA : `”Conducerea ANI și legăturile politice. Dar și cu ASFDin 2021, ANI este condusă de Florin Ionel Moise, președinte, și Sorin Popa, secretar general. Din decembrie 2022, agenția are și un
Jucătoarea australiană de tenis Storm Hunter, numărul trei mondial la dublu, a suferit joi o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul unui antrenament, punând astfel capăt, în mod brutal, visului său de a obţine o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, în această vară, informează Reuters. Hunter, în vârstă de 29 de ani
Simona Halep pare să fi tras învățămintele potrivite după ce s-a grăbit să accepte wild-cardul la Openul de 1000 de puncte la Miami. Revenită după 18 luni de suspendare, Halep a pierdut încă din primul tur la Miami. Însă mai rău de atât a fost faptul că a acuzat dureri la umăr și a recunoscut
Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplas ă rii pasagerilor spre destinațiile de vacanță , dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special. Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi, la Antena 3 CNN, că filialele PSD şi PNL din Bucureşti îl susţin pe Cătălin Cîrstoiu. „Nu s-a pus problema şi, dacă mă întrebaţi pe mine, este foarte târziu să retragi candidat din cursă cu atât de puţin timp înainte de declanşarea oficială a campaniei. Noi suntem
După ce, de aproape jumătate de an, proiectul de lege care constituie piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov zace blocat la ultima comisie din Camera Deputaților, cea pentru agricultură, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde face pivotul pe noul cod silvic și, cu sprijinul Ministerului Mediului și al unor parlamentari din tot spectrul
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a revenit în PSD și va candida sub sigla alianței PSD-PNL la alegerile locale. Negoiță fusese suspendat din PSD în 2019, iar ulterior a avut un adevărat război cu liderii partidului, potrivit stiripesurse.ro. După alegerile locale din 2020, Robert Negoiță revenise la sentimente mai bune față de liderii PSD și